Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Prima pagină

Primul curs, cu Băsescu

×

ïżœ
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Dimensiune font:

Autor: » Mihaela PARGHEL » Andrei PAUL, 03.10.2006
* Președintele a deschis anul universitar la Brașov *Universitatea „Transilvania“ va primi mai mulți bani pentru cercetare deoarece este instituția de învățămînt superior din țară cu cele mai multe proiecte de peste 80 de puncte din maximum de 100

Vizita președintelui Traian Băsescu la Universitatea „Transilvania“ din Brașov a început ieri exact la ora stabilită, niciun minut mai tîrziu sau mai devreme. Mulțimea de studenți și de cadre didactice l-a urmat pe președinte pe traseul său prin amfiteatrele de pe Colină și apoi în laboratoarele amenajate în corpul D al Universității. Pentru a demonstra cu fapte că nu este străin de situația din cămine, Traian Băsescu nu a respectat traseul stabilit inițial pentru vizita la Brașov. El a ținut morțiș să vadă și căminele din Memorandumului și să se convingă de felul cum merg lucrările de renovare. „Nu e bine, dar esta e!“ a fost concluzia sa după ce a ieșit din căminul 8. Timp de cîteva minute Băsescu s-a plimbat printre muncitori, saci de ciment și femei de serviciu, urmărind modificările apărute la camerele la care renovarea este aproape gata. Deși este conștient că lucrările de amenajare vor da o față nouă camerelor, șeful statului a recunoscut că dacă ar fi student nici el „nu prea“ ar înțelege situația în care se află locurile de cazare la începutul anului universitar. Potrivit aprecierilor președintelui, Universitatea „Transilvania“ a primit în acest an o finanțare mai mare decît întreg bugetul învățămîntului pe 2005, și de 17 ori mai mult decît suma alocată oricărei instituții similare din România.

„Nu e bine, dar asta e!“, cam aceasta a fost concluzia președintelui Traian Băsescu la ieșirea din Căminul 8, campusul studențesc Memorandumului, din Brașov. Băsescu a participat ieri, la Brașov, la deschiderea anului universitar. Deși traseul oficial fusese dinainte stabilit, președintele a ținut morțiș să-l devieze pe la căminele studențești în curs de renovare, unde auzise că lucrurile nu stau prea roz.

„Știu situația din cămine“

Printre saci cu ciment, femei de serviciu care curățau de zor camerele de la parter, în care renovările nu s-au încheiat, președintele s-a plimbat cîteva minute, însoțit de SPP, presă, oficialități și cîțiva băgători de seam㠄luați de val“. A mărturisit că este la curent cu situația căminelor studențești din Brașov, în care studenții stau cîte șase în camere de patru persoane sau cîte opt prin săli de lectură și oficii, în așteptarea finalizării lucrărilor. „Știu situația din cămine și că nu s-au terminat lucrările. În condițiile în care banii au fost alocați în iunie, era imposibil să se fi terminat. Nu s-ar fi terminat nici dacă banii ar fi fost alocați în martie. Din 14 cămine, doar șapte au intrat în reabilitare anul acesta. În unele, lucrările se vor termina în două săptămîni, în unele, într-o lună, la unele nici nu au început. Oricum, toate vor trebui finalizate pînă la 31 decembrie 2006, altfel pierdeți fondurile“, a atenționat președintele Traian Băsescu conducerea Universității „Transilvania“.

Ca student, Băsescu „nu prea“ ar fi înțeles situația din cămine

Băsescu a declarat că dacă ar fi fost el student, în situația studenților din Brașov, „nu prea“ ar fi înțeles situația, dar a făcut apel „la un efort comun nu numai al Universității, ci și al studenților, care să înțeleagă că reabilitarea unui cămin nu seamănă cu igienizarea de pînă acum“ și a promis că studenții vor avea „chiar și prize pentru internet, ca să se uite la cursuri“. „Oricum - a declarat președintele, bugetul alocat Universității Transilvania (50 miliarde lei vechi, n.r.) în anul 2006 depășește bugetul național pe 2005 alocat învățămîntului universitar și este de 17,5 ori mai mare decît suma alocată oricărei instituții de învățămînt în 2005“.

Prezentarea Universității

Vizita președintelui Traian Băsescu a început ieri exact la ora stabilită, niciun minut mai tîrziu sau mai devreme. Mulțimea de studenți și de cadre didactice l-a urmat pe președinte pe traseul său prin amfiteatrele de pe Colină și apoi în laboratoarele amenajate în corpul D al Universității, în parteneriat cu agenți economici din Brașov. Băsescu s-a arătat impresionat de aceste laboratoare, avînd să declare cîteva minute mai tîrziu că i-ar plăcea ca modelul universității brașovene să fie preluat și de altele din țară. Au urmat standurile de prezentare ale celor mai importante facultăți, fiecare etalînd „produsele“ cu care se laudă. Obiecte de mobilier la Facultatea de Inginerie a Lemnului, arbuști și urși împăiați la Silvicultură, demonstrație de pian și Mariana Nicolesco la standul Facultății de Muzică. Toate acestea avînd un oarecare iz al vremurilor de mult apuse cînd se aștepta vizita preaiubitului conducător.

Universități de top 500

Discursul președintelui la Aula Universității a fost unul adresat în mare parte întregului sistem educațional românesc. În viziunea sa, calitatea, competitivitatea și șansele egale sînt cele trei aspecte pe care România va trebui să se concentreze în următorii ani pentru a avea un învățămînt performant. „Nu putem să nu fim realiști în raport cu cei cu care sîntem în competiție. Simplul fapt că nicio universitate românească nu este în top 500 al celor mai bune din lume, ar trebui să ne dea mult de gîndit. Trebuie să venim cu o autoevaluare, să vedem unde sîntem în mod real. Pentru că vă pot spune fără să greșesc, că nicio universitate românească nu întrunește măcar jumătate din punctajul necesar pentru a veni în primele 500“, a spus președintele. Acesta este primul an în ultimii 16 în care s-au alocat resursele necesare unui învățămînt performant. În ceea ce privește universitatea brașoveană și locul ei în rîndul instituțiilor de învățămînt superior din România, conform aprecierilor președintelui, și dată fiind finanțarea pe care a primit-o, Universitatea „Transilvania“ ar trebui să facă încă un pas înainte spre un învățămînt de calitate.

Calitate, competitivitate, egalitate de șanse

În vizita sa la Brașov, Traian Băsescu le-a cerut conducerii universității și studenților să participe la un sistem de învățămînt bazat pe calitate, competitivitate și egalitate de șanse. Președintele i-a sfătuit pe studenți să își aleagă profesorii cei mai exigenți, în ideea c㠄este mai bun un 5 meritat decît un 10 neacoperit de cunoștințe“. Lipsa calității învățămîntului universitar românesc ar fi cauzat, în viziunea președintelui, de opționalele care „devin aproape obligatorii fiind furnizate la pachet cu alte discipline“ și de „sistemul cumularzilor“, adică de acei profesori universitari care îndeplinesc „de la patru pînă la 13-14 funcții în același timp, fiind și lectori și avocați și judecători și parlamentari“. Competitivitatea pentru banii guvernamentali sînt un alt of al președintelui care crede că pînă acum „fondurile au fost alocate în așa fel încît toate universitățile să fie fericite“. El promite însă că universitățile cu proiecte sustenibile, printre care și cea din Brașov, vor beneficia de fonduri mai mari pentru cercetare. Universitatea „Transilvania“ este în fruntea listei, întrucît este instituția de învățămînt superior din țară cu cele mai multe proiecte care întrunesc peste 80 de puncte din maximum de 100.

Studenții și-au cerut drepturile

Reprezentanți din Asociația Studenților din Universitatea „Transilvania“ Brașov au ținut să expună într-un discurs în fața președintelui Băsescu problemele cu care se confruntă cei ale căror interese le reprezintă. Tinerii s-au plîns de condițiile în care vor locui colegii lor căminiști în următoarele săptămîni, de subvențiile prea mici de la cazare, de sumele insuficiente alocate decontării transportului din mediul urban și de bursele care nu acoperă nevoile de trai. Studenții vor ca cei mai buni dintre ei să nu mai fie nevoiți să lucreze part-time sau full-time pentru a se putea întreține pe perioada studiilor. La această parte a discursului, președintele a avut un răspuns din propria experiență care le-a închis gura tinerilor. „Vă dau exemplul fiicelor mele. Deși nu au dus lipsă de susținere, au muncit în timpul facultății“.

„Am mai afirmat-o și nu voi ezita să continui să afirm că sistemul de educație încă nu dă perspectiva unei evoluții pozitive în următorii ani (...) Nu l-am etichetat cu rea-voință ca fiind mediocru, dar asta e realitatea.“
Traian Băsescu, președintele României

Casetă pentru flotă

* La finalul prezentărilor, președintele a primit din partea conducerii universității un obiect artizanal confecționat din corn de cerb și o cutie din lemn. „În caseta asta o să am loc să ascund toată flota românească, și chiar dacă am primit acest trofeu cu păhăruțe vă asigur că tot o să mă duc la cîte-un restaurant din cînd în cînd, pentru că nu pot să stau chiar tot timpul la Cotroceni“, a glumit Băsescu.

„Problema vine de sus“

Chiar dacă nu sînt prea bucuroși cu soluțiile temporare găsite de conducerea universității pînă la terminarea lucrărilor din cămine, studenții au fost onorați de vizita președintelui și au uitat puțin de problemele părilejuite de primele zile de școală.
„Problema vine de sus. Dacă ei știau că investiția este de o așa amploare, ar fi trebuit să organizeze lucrările mai din timp. Avem mulți colegi care stau departe de casă. Pentru mine nu este tocmai o problemă. În final va ieși frumos și sper că eforturile autorităților și ale noastre nu au fost degeaba.“
Ciprian P., anul întîi, Facultatea de Drept, 19 ani

„Mi se pare omenește să mai întîrzie. Stau provizoriu, la parter, în căminul 10, într-o cameră de două persoane. Parterul a fost renovat, arată foarte bine, și mi s-a spus că în două-trei zile se va rezolva situația.“
Tania, anul întîi, Facultatea de Medicină, 19 ani

„Consider că trebuia ca lucrările să fie finalizate, camerele complet utilate, iar studenții cazați.“
Aurelia Petrescu, anul întîi, Facultatea de Medicină, 19 ani

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Comentarii:



Articole la Prima pagină




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpïżœrïżœ aici ziarul complet ïżœn format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fără acte, într-un tren de marfă depistat de Garda Forestieră Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum va adapta Tătaru paturile ATI lipsă de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premieră


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clădirile fostei piețe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fă salate de andive dacă vrei să slăbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sănătate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapă de mușcăturile de țânțari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să faci dacă ai început să iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelență al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioană a României


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport și sunt tăiate ore de Fizică și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mască


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Noua Gară din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum este bătut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World rulează clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile rețele de apă din Brașov au fost puse în funcțiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mării poate să împlinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoară în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viață nouă


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitriță, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scăpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptă pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Pentru voi boieri, dumneavoastră !

    Articolul urmïżœtor


    Teama de viitor

    Prima paginïżœ | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (ïżœi) acest site foloseïżœte cookie-uri proprii ïżœi ale terïżœilor. Setïżœri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porïżœile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    ⌂ | ◀ | ▲ | ▶
    2003 - 2026 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 105 milisecunde, încărcat în milisecunde