Cazul relatat presei de către consilierul județean Sarafinceanu readuce în discuție starea în care se află sistemul sanitar brașovean. Nu poți generaliza. Nu poți spune că toți medicii brașoveni sînt slabi, dar cazuri de genul prezentat ieri presei determină tot mai mulți pacienți să ia drumul Clujului, Mureșului sau al Bucureștiului. Dintr-un motiv foarte simplu: nu vor să moară cu zile. Și poate n-aș fi spus asta dacă nu aș fi văzut recent cum unul dintre oamenii pe care i-am iubit cel mai mult, mama mea, a murit cu zile din cauza modului cum a fost tratată de unii medici brașoveni. Operată la Cluj de un cancer descoperit din vreme, a trebuit să urmeze ulterior tratamentul cu radiații postoperator. Temîndu-mă pentru modul cum se face acest lucru la Brașov, i-am întrebat pe unii dintre diriguitorii sănătății brașovene dacă această terapie poate fi făcută în siguranță la Brașov. Am primit asigurări că nu există niciun risc, iar aparatura este printre cele mai moderne din țară. Pînă aici corect. Ce nu mi s-a spus este că medicii sînt tot cei care lucrau și cu aparatele vechi și te pot omorî cu zile. Așa a fost cazul ei. A fost suprairadiată, afectîndu-i-se majoritatea organelor interne, fapt ce a dus la alte operații, pînă cînd, deși am transferat-o la Mureș, la un chirurg emerit, inima ei a încetat să bată. N-am scris pînă acum toate acestea știind faptul că orice aș face sau ar face respectivii medici, nu-mi voi putea primi niciodată mama înapoi. O scriu din dorința de a preveni alți posibili pacienți care ar putea muri cu zile, urmare a acelei intervenții. Sînt convins că același lucru și-l dorește și consilierul județean Sarafinceanu: să fie pedepsiți eventualii vinovați, dar în primul rînd să se stopeze incidentele de tipul celui petrecut la Județean. 94 de decese, într-un interval așa de scurt, mi se par enorm de multe. Și mai grav mi se pare faptul că niciodată, chiar dacă a greșit, medicul nu este găsit vinovat.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!