Unele dintre ele au deja roþile intrate în asfaltul parcãrii din faþa blocurilor. Majoritatea sînt acoperite cu husã pentru a nu se prãfui, iar proprietarii lor nici morþi n-ar renunþa la ele. N-au fost mutate din acel loc de ani de zile. Au intrat cumva în peisaj. Cu toate acestea, iarna sînt printre primele curãþate de zãpadã. Proprietarii lor le îngrijesc ca nimeni alþii. E ºi firesc. Unii au muncit o viaþã sã reuºeascã sã le cumpere ºi sã aibã maºinã. Acum nu mai merg cu ele. Benzina este mult prea scumpã pentru pensiile lor mici. Le rãmîne plãcerea de a le lustrui ºi a le da din cînd în cînd o cheie pentru a se convinge cã pornesc la sfert de cheie.
Pentru ei programul rabla nu existã din douã motive majore: nu s-ar despãrþi de respectiva maºinã nici morþi întrucît ea însumeazã mare parte din amintirile lor frumoase, iar un al doilea motiv ar fi cã n-au nici cea mai micã ºansã sã achite diferenþa de la cei 30 milioane lei vechi daþi de guvern.
Nu ºtiu cum se va face curat în acest mod în parcul auto naþional, parc care, cu zi ce trece, se înmulþeºte cu o vitezã ameþitoare. Probabil prin majorarea substanþialã a impozitelor care este pe cale sã se producã. Altfel vom ajunge la blocaje nãucitoare. ªi încã nu s-au deschis porþile UE pentru a fi invadaþi de toate rebuturile Vestului. Abia atunci ne vom minuna de cîte autoturisme pot fi în trafic ºi, mai ales, cîte zac în parcãrile care, în acest ritm, nu vor fi niciodatã suficiente.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!
Cotidianul omului s�n�tos
