*Municipalitatea brașoveană are mii de cereri de locuințe și nicio locuință disponibilă *Pînă la sfîrșitul lui 2007 vor putea fi construite doar aproximativ 20 de apartamente
Municipalitatea nu mai are nicio locuință disponibilă pentru categorii speciale de persoane, prevăzute în legislație. Numărul celor care se adresează Primăriei pentru a le găsi o locuință depășește cîteva mii, în timp ce în acest moment există doar aproximativ 20 de apartamente în construcție, ce urmează să fie finalizate pînă la sfîrșitul anului viitor. Situația este disperată. Nu mai avem nicio locuință disponibilă, din două motive: de 15 ani nu s-a mai construit nimic, cu excepția blocurilor ANL, iar restituirile de imobile în natură au scăzut și mai mult fondul de locuințe destinate închirierii, din patrimoniul Municipalității, a declarat viceprimarul Gabriel Andronache. În plus, municipalitatea brașoveană nu dispune nici de terenuri pe care să le atribuie tinerilor pentru construcția unei case. 90% din terenul disponibil pentru construcția de locuințe din municipiu în acest moment este teren privat, a precizat viceprimarul.
Numai cinci
blocuri ANL date
în folosință
Una dintre variante pentru a avea noi blocuri de locuințe este Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), program lansat de guvernarea precedentă și continuat și în prezent. Pînă acum însă, au fost construite prin ANL doar patru blocuri de cîte patru etaje și cu cîte 20 de apartamente în cartierul Răcădău și un bloc cu zece etaje în apropierea gării. Doar primele patru blocuri au apartamente care au fost vîndute tinerilor, cel de la gară fiind destinat asigurării locuințelor de serviciu, prin închiriere. În proiect se află încă trei, care nu vor fi terminate însă înainte de sfîrșitul lui 2007. Unul dintre acestea, ce urmează a fi construit pe strada Dragoș Vodă, este abia în faza obținerii autorizației de construcție. Pentru un altul, tot în zona Gării și tot de 10 etaje, a fost semnat contractul între ANL și municipalitate. Un al treilea este abia în fază de proiect și urmează să se construiască pe un teren de pe strada Molidului. Celui de pe Molidului i se va schimba destinația, din bloc în regim de credit ipotecar, în bloc pentru tineri, cu chirie, avînd în vedere și prevederile unei recente ordonanțe de guvern care modifică reglementările pentru destinația locuințelor construite de ANL, rezervînd 30% dintre acestea persoanelor evacuate din casele naționalizate. Ținînd cont de problemele pe care le avem cu retrocedările, aceasta este o prevedere foarte bună, crede viceprimarul Andronache.
Lucrări de mîntuială
După ce că sînt puține blocuri noi, iar fondurile vin greu, nici condițiile nu sînt extraordinare. Ultimul bloc construit de ANL în regim de credit ipotecar a fost dat în folosință pe 23 august 2002, și de atunci au început și problemele celor care au cumpărat apartamente în el. Noi eram pe lista de înscrieri încă de la constituirea ANL. Aveam numărul 50, și cu toate aceastea, am prins ultimul apartament, la parter. Cînd a fost gata, nici măcar nu era atît de «la cheie». În baie nu aveam decît cada, iar din celelate obiecte promise, oglinzile și etajerele n-au mai ajuns. Apoi a urmat nebunia cu racordurile la utilități. Pentru a rezolva problema cu Apa, ni s-a spus că trebuie să fim o asociație. Am făcut asociația, dar la Judecătorie nu au vrut să ne-o valideze, pentru că nu aveam utilitățile, și din acest motiv blocul era considerat în construcție, povestește profesoara Raluca Precu, unul dintre locatarii blocului ANL de pe strada Someșului nr 6. Abia în octombrie, proprietarii apartamentelor s-au putut muta în ele. Treaba a fost oricum făcută de mîntuială: Exact după doi ani, cît era perioada de garanție, s-au stricat toate bateriile de la băi, chiuvete și bucătărie. Acum, în al patrulea an, tencuiala a început să cadă, am rămas fără ultimul rînd de faianță din bucătărie, au crăpat toate pervazele, iar gresia din baie a crăpat și ea, pe toată lungimea băii, mai spune Raluca Precu.
Curs valutar
personificat
Nici creditul nu este atît de avantajos pe cît părea la început. ANL ne-a obligat să facem asigurare pe locuință, dar în caz că se întîmplă ceva, beneficiarul asigurării este ANL. Noi rămînem și fără casă, și fără asigurare, mai spune femeia. La asta se adaugă și rata, care este în euro, dar la un curs stabilit de ANL și diferit și de cursul BNR, și de cel al băncii care înregistrează plata. Niciodată cursul ANL n-a fost mai mic sau egal cu cel al BNR sau al băncii, a spus Raluca Precu. Singurul avantaj este că în loc să plătim o chirie ca la un apartament de două camere, care depășește oricum 200 de euro, plătim rata, care pe 20 de ani este 155 de euro. Apartamentul a costat 18.000 de euro în 2002, iar avansul plătit a fost cel minim, adică 20% din valoare.
Locuințe ALL
Avînd în vedere toate aceste inconveniente, plus faptul că fondurile de la ANL vin oricum destul de greu, municipalitatea brașoveană a încercat o altă soluție pentru a rezolva problema apartamentelor în Brașov. În 2005, Consiliul Local Brașov a adoptat o hotărîre prin care punea bazele unui tip de asociere între Municipalitate și firme private de construcții, în vederea construirii de locuințe pentru tineri, în sistem ALL (Agenția Locală pentru Locuințe). Municipalitatea pune la dispoziția constructorului terenul, în mod gratuit, iar firma care construiește blocul este obligată să pună la dispoziția primăriei 10% din apartamentele construite. Pentru restul, tinerii beneficiază de un fel de drept de preempțiune la cumpărare, în sensul că firma este obligată să solicite mai întîi tinerii aflați pe listele primăriei pentru cumpărarea de locuințe în regim de credit ipotecar, a explicat viceprimarul Andronache. Costul unui astfel de apartament este de cel puțin 60.000 euro, dar suprafața pleacă de la 80-100 mp. Din păcate însă, din șapte-opt blocuri care urmează a fi finalizate pînă la sfîrșitul anului 2007, primăria va beneficia doar de aproximativ 20 de apartamente, care vor fi date în principal familiilor evacuate din casele naționalizate. În acest moment, potrivit viceprimarului, la primărie există cereri din partea a 600 de familii evacuate, sute de familii cu probleme sociale, 300 de tineri care au solicitat teren pentru casă. În plus, există peste 1.000 de cereri pentru apartamente ANL și alte 800 - 900 de cereri depuse direct la ANL.
Șapte asocieri ALL
* Municipalitatea a încheiat pînă în prezent șapte contracte de asociere în sistem ALL. Patru blocuri vor fi construite în zona străzii Vasile Alecsandri, de Compania de Construcții Carpați, Lux, Standard Invest și Capco. Pe bulevardul Gării, SC Tong va înălța un bloc de zece etaje. Pe Carpaților, Floradi Invest va construi un bloc de patru etaje, iar două blocuri tot cu patru etaje vor fi construite de Star Imobiliar, pe strada Molidului, fără ca proiectul să fie deocamdată demarat. Acestea se află în faza de obținere a autorizației de construcție sau diferite faze de construcție, iar viceprimarul speră că vor fi finalizate în luna august 2007, înainte de termenul obișnuit de 18 luni de la începerea construcției.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!