Prima reformã care ar cam trebui fãcutã înainte de a mai anunþa sau experimenta vreo reformare politicã, moralã sau structuralã ar fi o reformã a cuvîntului reformã. Nu numai pentru cã noþiunea a ajuns, în aceastã rãscruce a tuturor reformelor, lipsitã de sens ºi de conþinut. Ci ºi pentru cã însuºi noþiunea de reformã a cãpãtat pentru omul de rînd un sens aproape dubios sau chiar malefic, cam ca o molimã, rãzboi, anarhie sau haos. Izbitã, din tãlpi ºi pînã în creºtet, de toate reformele eºuate pînã acum, România s-a transformat într-un sociodrom perfect amenajat pentru un popor de Sisifi patologic marcaþi de reluarea, în forme definite diferit, a aceloraºi intenþii declarative. O învîrtealã exasperantã a unui ceva ce începe, printr-un proiect de lege, modificat printr-o ordonanþã de urgenþã, exact în momentul în care urmeazã sã fie votatã legea care va suferi cîteva modificãri, întîi prin alte ordonanþe ce probabil vor deveni o lege ºi mai nouã. Numai bunã de reformat. Ameþitorul vîrtej învîrte ºi învîrte, ca pe un zid al morþii, economia, industria, sãnãtatea, învãþãmîntul, agricultura, cultura sau justiþia. Tot. Þara, oamenii, regulile ºi viaþa lor. Poate cã singura soluþie salvatoare ar fi sã strige cineva tare, ca în jocurile copilãriei noastre, piua! Chiar dacã, pentru o clipã, în lipsa forþei centrifuge, totul s-ar prãbuºi, zornãind din încheieturi, mãcar am ajunge cu picioarele pe pãmînt. ªi-am înþelege cã, din toate reformele reformelor reformate de pînã acum ne-am ales doar cu mare ameþealã.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!
Cotidianul omului s�n�tos
