La 34 de grade celsius, visul oricărui om transpirat, în afară de a ajunge undeva la umbră și de a bea o bere rece, este să facă un duș. Unul călduț, că unul rece l-ar putea pricopsi direct cu o pneumonie sau măcar cu o bronșită. Dar pentru a putea beneficia de luxul unui duș măcar în week-end, majoritatea brașovenilor fără centrală va trebui să apeleze tot la lighean sau eventual la un duș din acela de camping al cărui burduf, după ce se umple cu apă, este lăsat la soare și poate genera chiar satisfacții fierbinți. Și de data aceasta vinovații sînt aceiași, reprezentanții Distrigaz. Ei au promis că se va reglementa situația, au cerut Primăriei garanții imobiliare care le-au fost chiar și propuse. Acum așteptăm evaluarea lor. Asta în disprețul total al miilor de buni platnici care pot, cel mult, să se uite ca bou-n țeavă, așteptînd apa caldă. La cît de cald a fost zilele acestea, poți spune glumind că ar fi fost suficiente cîteva panouri solare ceva mai mari și de pornirea pompelor din sistemul de încălzire centralizat. Rezultatul călduț ar fi fost probabil mulțumitor pentru toți cei care fac duș pe la vecinii cu centrale termice sau pe la rudele dotate cu aceleași tipuri de aparate sau încălzitoare electrice gen boilere. Eu n-aș vrea să fiu nici 5 minute în pielea dispecerilor de la CET în această perioadă. Cred că au avut parte, de cînd a început nebunia asta, de urări care mai de care mai colorate. Din păcate, ei nu își pot redirecționa aceste telefoane pe mobilele conducerii Distrigaz. Poate așa ar face și domniile lor dușuri reci verbale și ar constata că, în materie de inventivitate la înjurături, românii se pot întrece cu oricine.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!