L-am cunoscut pe Marius Oprea, actualul consilier al primului-ministru sau vînãtorul de securiºti, cum îi spun unii, în urmã cu circa 13 ani. Îl ºtiam dupã semnãturã din sãptãmînalul „Cuvîntul“, publicaþie unde-i savuram articolele, majoritatea axate pe devoalarea Securitãþii. Am lucrat o vreme cu el, dupã ce l-am ajutat sã devinã redactor-ºef al cotidianului „Mesager“, unde lucram atunci ºi de unde încercam sã miºcãm lucrurile la Braºov. Viaþa a fãcut ca drumurile noastre sã se despartã. El ºi-a urmat cariera politicã, iar eu pe cea din presã. Ce ne-a rãmas comun a fost, ºi probabil va fi în continuare, dorinþa de adevãr. Cu un curaj nebun, Marius Oprea continuã sã mã uimeascã atacînd la beregatã sistemul. A fãcut-o ºi cînd era unul dintre consilierii preºedintelui Emil Constantinescu, o face ºi acum, de pe poziþia de astãzi. N-aº fi scris editorialul de astãzi pe aceastã temã dacã nu mi-ar fi atras atenþia un fragment din declaraþia de ieri a lui Marius Oprea: În ultima perioadã, tot mai multe persoane îi atrag atenþia asupra pericolului la care se expune prin divulgarea foºtilor colaboratori ai Securitãþii, dar el se considerã în siguranþã pentru cã „pînã acum în România nu s-au înregistrat atentate politice”. Dacã nu l-aº cunoaºte pe Marius Oprea, declaraþia de mai sus ar fi una ca oricare alta. El nu este omul care sã facã astfel de declaraþii numai de dragul de a le face. Dacã a spus asta ar putea avea cel puþin douã motive: ori presiunea din partea celor vizaþi de dezvãluirile sale a devenit insuportabilã, ori informaþiile la care are acces îl avertizeazã cã ar fi timpul sã o lase mai moale întrucît ar putea pãþi ceva. Cunoscîndu-l, înclin sã cred cã este valabilã varianta a doua. În acest caz, chiar dacã nu îi este, probabil, de foarte mare ajutor, þin sã îi spun pe aceastã cale cã eu, prin modestele mele puteri, sînt alãturi de el în interesul sãu legitim de a face luminã, lucru care ar trebui sã îl facem cu toþii. Rãzboiul acesta nu este al lui Marius Oprea. Este rãzboiul fiecãruia dintre noi, cu forþele rãului de la aceastã orã. Abandonarea lui nu ar face decît sã ne þinã încã ani buni în bezna în care au avut tot interesul sã ne aflãm. În acest rãzboi, Don Quijote Oprea nu are nicio ºansã atîta timp cît va rãmîne singur. Dar are mari ºanse de izbîndã dacã va avea alãturi media ºi reprezentanþi curaþi ai societãþii civile. ªi probabil îi va avea.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!
Cotidianul omului s�n�tos
