Au trecut mai bine de trei luni de la isteria aviară. Administratori arestați, păsări euthanasiate, cosmonauți cu vermorelul în spate stropind roțile și parbrizele mașinilor ce intrau sau ieșeau din zonele declarate carantinate. Tamiflu distribuit în cantități uriașe care păreau insuficiente. Vecini care-și pasau găinile peste garduri pentru a le scăpa de killărire. Stocuri uriașe de carne de pasăre în magazine necumpărate de nimeni. Pui care au murit de foame întrucît firmele erau în pragul falimentului datorită isteriei aviare. Campanie antiaviară luată de la Flutur și pusă în brațe lui Tăriceanu. Vă mai amintiți toate acestea? Au trecut cu viteza vîntului. Au rămas dosare penale pe numele celor săltați pentru potolirea isteriei, au rămas firme cu datorii uriașe, cărora statul se codește să le dea despăgubirile cuvenite. Ce n-am văzut este ce avertizam încă de atunci: unde sînt victimele gripei aviare? N-am văzut niciun pacient diagnosticat cu această boală. Nici măcar unul, de sămînță. Ar fi interesant de făcut însă un bilanț: cine au fost importatorii și distribuitorii de Tamiflu, cine a importat și vîndut costumele de cosmonaut și zeama din vermorel? Și ar mai fi ceva: cine sînt importatorii de carne de pui americani sau produși în UE? Nu vă așteptați să primiți și răspunsuri la aceste întrebări. Sînt pur retorice, iar răspunsurile, eventual, cel mult, se deduc.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!