O țară necunoscută, săracă, cu locuitori ospitalieri, dar înapoiați, hoți și murdari. Asta cred nemții despre noi, românii. Cînd se referă la orașele românești primele lucruri care-i trec prin cap unei cetățean german sînt sărăcia și mahalalele. Germanul ăsta care zice că românul este un țigan borfaș, nespălat și fără educație nu este nici Hans din Berlin, nici Frida din Köln. Este germanul reprezentat într-un sondaj de opinie, publicat recent într-un studiu european. Adică poporul german. Ei bine, 73% dintre hanșii și fridele Germaniei nu știu mai nimic despre România, nu cunosc nici un produs românesc și, în ruptul capului, nu ar călca în România. O țară din Est, pe care nici nu pot s-o localizeze bine pe harta Europei. Și, atunci de unde știu Hans și Frida că românii sînt murdari, înapoiați și hoți, dar ospitalieri. Pentru că au văzut pe străzile lor valuri de români, murdari și înapoiați, gata să le fure portofelul în metrou. Probabil că Hans a admirat, cu coada ochiului, multe doamne sau domnișoare frumoase, educate și cochete, dar nici prin cap nu i-a trecut că ar putea fi românce. Pentru că ele nu cerșeau la colț de stradă, tînguindu-se că au fugit din România de foame. Poate că și Frida o fi suspinat în taină după cine știe ce brunețel, bine îmbrăcat și spălat, dar n-avea de unde să știe că e vreun Ion din România, pentru că omul avea altă treabă decît să agațe naive bune de pus la produs. Pînă la urmă, nu e vina nemților că așa îi văd ei pe români, atît timp cît așa au știut românii să se arate în Europa. Cam tot atît s-au îngrijit și românii din România de imaginea României. Să spunem însă că, teoretic, i-am face pe Hans și pe Frida să vină la noi. Într-o lună, cu întîlniri atent selectate și vizite bine organizate, le-am dovedi negreșit că, de fapt, sîntem deștepți, spălați și cinstiți. La asta ne pricepem. Cîte zile le-ar trebui însă nemților să descopere singuri mahalaua din București, closetul roind de muște din fundul curții pitorescului sat românesc, reședința unui mare județ fără apă caldă, autostrada fără asfalt, blonzii care îți fură portofelul în buticul de firmă sau marea țigănie a domnilor bine înțoliți care se scuipă între ochi la televizor și-și ridică fustele în Guvern și Parlament? Mai bine să-i lăsăm pe Hans și pe Frida în Germania lor. Ca să putem înjura, de aici, că, uite, ai dracu nemți, ne fac înapoiați, murdari și hoți.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!