Nu sînt nici pe departe vreun fan al deputatului PD Puchianu, cum de altfel n-aº putea spune cã mã dau în vînt dupã vreun alt parlamentar braºovean. Cu toate acestea, nu pot sã nu fiu de acord cu dl Puchianu în modul în care trebuie tratatã problema Tractorul. Ca ºi domnia sa, eu cred cã ar trebui fãcut ceva care sã-l trezeascã la realitate pe actualul director al AVAS, dl Orãºanu. Insul considerat de deputatul braºovean drept paralel cu aceastã problemã. Îmi este greu sã-l contrazic cînd afirmã asta ºi cred cã mesele rotunde, simpozioanele, dezbaterile sau orice alte manifestãri de genul acesta, bazate pe vorbe, reprezintã doar pierdere de timp pentru participanþi ºi nimic mai mult. Habar n-am ce ar mai trebui fãcut. Mi-am dat cu presupusul în fel ºi chip despre gãsirea unei soluþii la Tractorul. Fãrã folos ºi, din pãcate, fãrã urmãri. Asistãm la închiderea lentã a unui producãtor de utilaje agricole care ar putea fi viabil datoritã cererii uriaºe de tractoare. Îl omoarã, în schimb, birocraþia, lipsa de voinþã politicã ºi poate interese pe care le putem doar bãnui. Neaccesarea programului „Fermierul“, furtul de proprietate intelectualã prin fabricarea pieselor fãrã licenþã de cãtre terþi sînt doar cîteva dintre faptele care mã determinã sã mã gîndesc cît este fariseism ºi cît adevãr în declaraþiile celor care spun cã doresc ca Tractorul sã existe în continuare.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!