În următoarele luni, nu vom mai auzi prea multe dezvăluiri despre politicienii pe care i-am ales prin vot. Și, mai mult ca sigur, nici mare lucru despre trecutul lor sau al altor indivizi cu care se cîrdășesc, căpetenii crescute la sînul regimului trecut. În următoarele luni, CNSAS va răsfoi, la cererea unei asociații, dosarele a peste 200 de jurnaliști și a altor aproape o sută de formatori de opinie și personalități, pentru a afla dacă au colaborat sau nu cu Securitatea. Asta, neîndoielnic, e foarte bine. Dar o fi oare doar o pură și fericită întîmplare că, exact cîteva luni, cam pînă la raportul european care va da sau nu nota de trecere în UE pentru România, atenția opiniei publice va fi canalizată mai mult spre dosarele jurnaliștilor și nu spre dosarele celor despre care scriu jurnaliștii?
Vă mai amintiți știrea de acum cîțiva ani despre un experiment american făcut pe cîteva maimuțe? Și care demonstra practic cît de ușor poate fi deviată pe termen lung viața și comportamentul unor ființe, prin manipulare. Dar nu prin manipularea de moment a acelor comunități, ci prin manipularea generațiilor de dinaintea lor! Experimentul era cam așa. Cercetătorii au pus într-o cușcă cinci maimuțe. Tot acolo au fixat o scară în vîrful căreia au agățat o banană. Cînd o maimuță se cocoța să apuce banana, cercetătorii puneau furtunul cu apă rece pe celelalte patru. După o vreme, cînd vreunul dintre animale încerca să urce la banană, celelalte, de teama durerii pe care urmau s-o îndure la biciuirea cu apă, săreau să-l oprească. În cîteva luni, nici o maimuță n-a mai urcat scara. De frică. Deși tînjeau toate după banană. Atunci, cercetătorii au înlocuit o maimuță. Cum a intrat în cușcă, liberă și fără a ști ce înseamnă pedeapsa, nou-venita s-a repezit pe scară la banană. Celelalte au tras-o înapoi și au bătut-o crunt. După cîteva zile de tortură, noua locatară n-a mai îndrăznit să-și dorească banana. A mai fost înlocuită apoi o maimuță din cele supuse inițial experimentului cu jetul de apă. Istoria s-a repetat și cu noua venită. Lucrurile s-au repetat cu al treilea, al patrulea și al cincilea animal nou-venit. În final, în cușcă erau cinci maimuțe care nu cunoscuseră niciodată experiența jetului cu apă rece. Și totuși, dacă una dintre ele rîvnea la banană, celelalte o băteau crunt. De ce se temeau animalele atît de tare de urcatul spre banană, încît erau gata să ucidă dacă una dintre ele risca să facă ceva ce nu părea interzis? Dacă maimuțele ar fi putut vorbi, probabil că răspunsul ar fi fost: Nu știm. Întotdeauna aici a fost așa. Nu-i așa că pare o poveste născută în cușca comunistă din România?
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
