Uneori sînt agasanți. Alteori sînt stereotipi, cu problemele lor despre medicamentele care nu se găsesc, despre factura la întreținere sau despre colegii lor care nu mai sînt. Cu toate acestea, nu realizezi cu adevărat ce ar fi trebuit să faci decît atunci cînd unul dintre ei te părăsește și pleacă spre cer. Atunci realizezi că ai fi vrut și chiar ai fi avut atît de multe să-i spui, că nu ți-ar putea ajunge nici nouă vieți. Înăspriți de lupta cu viața, uităm să ne arătăm tandrețea. Un mic cuvînt de alint, o atingere, chiar pe umăr, sînt lucruri pe care nu le facem, respectînd bariere pe care, cu timpul, le-am ridicat între noi.
Cînd i-ați adus ultima oară mamei o floare fără să fie vreo ocazie, un
8 Martie sau ziua ei de naștere? Cînd ați scos-o în oraș, pe nepusă masă, doar din dorința de a fi doar voi doi? Probabil niciodată sau într-atît de demult încît abia vă mai amintiți.
Fă asta astăzi! Du-i o floare! Mîngîi-o sau, dacă poți și simți asta, spune-i chiar că o iubești! Scoate-o din rutina cotidiană! Nu o faci numai pentru ea. Ci, în primul rînd, pentru tine. Singura condiție necesară este să simți că vrei asta și că nu o faci din conveniență. Pentru că altfel, atunci cînd vei dori, nu vei mai avea cu cine și pentru cine. Ei, părinții, vor fi plecat într-o lume mai bună și mai plină de liniște, iar tu te vei întreba de ce nu ți-ai rupt din timp să faci toate astea atunci cînd ar fi fost atît de simplu. Iar faptul că nu ai avut timp, crede-mă, nu va fi nici pe departe o scuză.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
