Nu am și nici nu am avut vreodată obsesii în privința ascultării telefoanelor. Nici înainte și nici după 89. Eventual am mai făcut din cînd în cînd mișto cînd se auzea cam prost interlocutorul pe telefonul mobil. Dar acest lucru nu mă împiedică să mă revolt împotriva ultimei inițiative a doamnei ministru Macovei privind autorizarea procurorilor de a intercepta corespondența electronică sau telefonică timp de 48 de ore, fără un mandat dat de judecător. Chestiunea aceasta poate deschide poarta unor abuzuri greu de imaginat. Nu mai vorbim de faptul că respectivii trăgători cu urechea ar avea la dispoziție alte 48 de ore pentru a anunța judecătorul. Deci 96 de ore, băiețașii cu urechea și timpanul și-ar putea băga bocancii, cît ar vrea ei, în viața privată a fiecăruia.
Pretextul acestei aberații ar fi, nici mai mult și nici mai puțin, lupta împotriva marii corupții cerută de UE. Beton! Dar, dacă tot vorbim de UE, cum rămîne cu încălcarea articolului 8 al Convenției Europene de apărare a drepturilor omului? Dar cu dreptul la viață privată? N-am nimic împotriva celor de la parchet de a avea dreptul și dotarea tehnică necesară de a asculta convorbirile, cum o fac și cei de la SRI. Condiția este de a avea motive bine întemeiate și de a obține, în prealabil, mandat. Este clar că astfel de măsuri sînt necesare în lupta cu marii corupți, dar asta nu dă dreptul nimănui să pună în pericol intimitatea oamenilor obișnuiți. Și, totodată, să stabilească sancțiuni năucitoare pentru cei care îndrăznesc să facă înregistrări ilegale. Eu nu am cunoștință despre nici un caz de acest gen pedepsit pînă în prezent. Și mă îndoiesc teribil că toate au avut mandat.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
