* Omul de afaceri a petrecut noaptea în arestul Poliției, în așteptarea recursului formulat de Parchet, după ce aseară Tribunalul Brașov a decis că suspectul
în moartea Melaniei Bîtea poate fi cercetat în stare de libertate
Omul de afaceri Ionică Anuțoiu, fostul director al dispărutului cotidian Obiectiv, și președinte al filialei locale a PER, a fost reținut ieri, la ora 14.00, de procurori după ce a fost audiat la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Brașov. Anchetatorii au decis să facă pe numele său și propunerea de arestarea preventivă pentru 29 de zile, sub acuzația de lovituri cauzatoare de moarte. La ora 18.00 omul de afaceri a fost adus în cătușe în fața instanței. Ședința de judecată a durat mai bine de o oră, iar în jurul orei 20.00, magistrații s-au pronunțat. Judecătorii au decis să respingă propunerea de arestare, considerînd că suspectul poate fi cercetat în libertate. Procurorii au făcut imediat recurs. Acesta se va judeca la Curtea de Apel în această dimineață sau cel tîrziu pînă la ora 14.00, cînd expiră ordonanața de reținere. În așteptarea sentinței, Anuțoiu a petrecut noaptea în arestul IPJ.
Acuzații grave
Ionică Anuțoiu este acuzat că și-a lovit o fostă angajată, care apoi s-a împiedicat, a căzut și s-a izbit puternic cu capul de o bordură. Altercația a avut loc în 30 aprilie într-o benzinărie de la ieșirea din Brașov spre Făgăraș. După o săptămînă în care s-a zbătut între viață și moarte, în comă de gradul IV, la secția de terapie intensivă a Spitalului Județean, Melania Bîtea a murit. Raportul medico-legal atestă că femeia de 37 de ani a fost lovită înainte de a cădea cu capul de bordură. Mai mult, există și martori care declară că l-au văzut pe Ionică Anuțoiu lovind-o pe femeie. Procurorii l-au invitat ieri, pe Anuțoiu, la audieri. La ora 14.00, în loc să se întoarcă acasă, omul de afaceri a fost reținut pentru 24 de ore și dus în arestul IJP.
Propunere
de arestare
Parchetul de pe lîngă Tribunalul Brașov a făcut imediat propunerea de arestare pentru 29 de zile a omului de afaceri. În instanță, procurorii au susținut în fața magistraților că omul de afaceri și-a lovit angajata cu podul palmei și că din această cauză femeia s-a dezechilibrat și a căzut. Și martorii susțin că l-au văzut pe Anuțoiu cînd a lovit-o. Anuțoiu a refuzat să facă vreo declarație, ieri după-amiază, după ce a coborît din duba Poliției, cu cătușe la mîini, în drum spre sala de judecată a Tribunalului.
Varianta apărării
Avocatul lui Ionică Anuțoiu a recunoscut în fața instanței că între Anuțiou și Melania Bîtea a avut loc o discuție aprinsă, dar că nu din cauza clientului său a căzut victima. Avocatul a mai susținut că raportul medico-legal arată că victima avea o urmă de 2 cm pe maxilar, ceea ce demostrează că, de fapt, Anuțiou stătea cu spatele la victimă, și că Melania Bîtea l-ar fi apucat de mînă, din spate. Iar cînd Anuțoiu a ridicat brațele pentru a se elibera, a atins-o cu cotul, iar victima s-a împiedicat și a căzut. Nu există probe care să demonstreze vinovăția acestui om. Ceea ce s-a întîmplat în benzinărie este o întîmplare nefericită, cu totul regretabilă, a mai spus Adrian Sas, avocatul lui Ionică Anuțoiu.
Recurs
la Curtea de Apel
Tribunalul a decis după deliberare să respingă cererea de arestare formulată de Parchet, considerînd că suspectul poate fi cercetat în libertate. La ieșirea din sala de judecată, Anuțoiu a prins glas: Am încredere în instanță și hotărîrea pe care o va lua, a declarat Ionică Anuțoiu. Imediat după pronunțarea sentinței, procurorii au făcut recurs la Curtea de Apel. Această instanță trebuie să judece cazul pînă astăzi la ora 14.00, cînd expiră ordonanța de reținere. Omul de afaceri este acuzat de lovituri cauzatoare de moarte și riscă pînă la 15 ani de pușcărie, dacă va fi găsit vinovat. El mai este cercetat și într-un dosar penal pentru înșelăciune.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!