* Pentru prima datã în istoria citadelei undelor radio de la Bod, un ziarist pãtrunde în laboratorul în care fire
invizibile se transformã în voci ºi muzicã
A fost cea mai importantã staþie de radio din România, cu cel mai puternic emiþãtor din sud-estul Europei. Locul prin care treceau toate comunicaþiile radio de la conducere cãtre popor, instituþia care nu avea voie sã fie sabotatã. Au vrut sã punã mîna pe ea legionarii ºi naziºtii. A fost apãratã, bombardatã ºi, în cele din urmã, a ajuns unealta comuniºtilor. Staþia de radioemisie de la Bod înseamnã istoria radioului în România. ªi, mai mult, istoria undelor radio în lume, fiindcã la realizarea ei a contribuit însuºi Marconi, pãrintele radioului, care a venit la Braºov sã vadã personal cum i se pune în practicã invenþia. În perioada regimului comunist a fost pãzitã cu strãºnicie, pentru ca nici musca sã nu pãtrundã. Pentru prima oarã în istoria staþiei, un ziarist a ajuns în inima laboratoarelor acestei fabrici de unde. Monitorul Expres vã prezintã în exclusivitate povestea staþiei Bod.
Un tren de aparaturã
Dacã s-ar fi pãstrat, vechiul emiþãtor ar fi împlinit 70 de ani. Era pe lãmpi, de dimensiuni uriaºe, iar procesul de funcþionare a ajuns subiect de glumã pentru pasionaþii de radio ºi electronicã de astãzi. Doar pupitrul de comandã mai trãieºte, într-una din sãlile Muzeului de ªtiinþã ºi Tehnicã „Dimitrie Leonida“. Povestea staþiei de la Bod începe în 1934. Atunci au luat drumul Braºovului aparatele care urmau sã constituie cea mai mare puternicã staþie de radioemisie a României. Echipamentul a fost încãrcat în mai multe vagoane ºi trimis cãtre Feldioara, prima locaþie propusã. „Proprietarii n-au mai vrut sã vîndã terenul de la Feldioara ºi garnitura s-a plimbat pe linia feratã încolo ºi-ncoace pînã s-a depistat locul cel mai bun de emisie-recepþie. Fiindcã nu se putea emite sub 1.000 de Hz. S-a descoperit cã cel mai bun semnal e la Bod“, povesteºte tehnicianul Mihai Lunguleac (foto jos), cel mai vechi angajat al staþiei.
Marconi la Braºov
Puþini ºtiu cã staþia de la Bod a fost pusã pe picioare de însuºi Marconi, pãrintele oficial al radioului. „Inventatorul a venit special de la Londra la Braºov ºi a stat multã vreme aici. Locuia la Hotel Coroana“, spune tehnicianul care pãstreazã cu sfinþenie un plic adresat lui Marconi, sosit de la Londra. Din pãcate, scrisoarea s-a pierdut. Locaþia pentru viitoarea staþie radio era tare pãcãtoasã: totul trebuia construit pe o mlaºtinã. Clãdirea staþiei, aceeaºi de astãzi, a fost ridicatã pe piloni de stejar impregnat, cu armãturi de fier, înalþi de 15 metri. Lucrarea s-a fãcut din banii Societãþii Anonime Române de Radiodifuziune. Ulterior, staþia a fost finanþatã ºi patronatã de Casa Regalã. În 1935, staþia a început sã funcþioneze, iar la 1 ianuarie 1936, a fost pus în funcþiune emiþãtorul de 150 KW. La acea orã, cel mai puternic din þarã ºi din estul Europei. Doar ruºii aveau staþii mai puternice ca noi.
Primele emisii
Era un emiþãtor Marconi, produs în Anglia, alimentat de grupuri electrogene uriaºe, care funcþionau la început cu pãcurã, apoi cu motorinã ºi, din anii ’60, cu gaz metan. Consuma mult curent, catodul lãmpilor se epuiza repede. „Noi i-am zis «englezoaica», pe urmã a venit «franþuzoaica», azi e «americanca». Era un emiþãtor cu multã parte mecanicã. Primul studio era în Bod Sat, ulterior s-a mutat chiar în aceastã încãpere, care era antifonatã. S-a mai pãstrat doar «ochiul de ciclop», prin care se comunica cu studioul“, povesteºte Liciliu Marcelino Onu (foto sus), ºef centru emisie la Staþia Bod. S-a tras ºi o linie telefonicã specialã cu Bucureºtiul, prin care soseau comunicatele importante pentru þarã. Primele emisii au fost voci umane, apoi concerte simfonice. „Aici se fãceau ºi programe, se ºi transmitea de la Bucureºti cãtre toatã România. Ulterior, studiourile s-au mutat în capitalã, ºi la Bod a rãmas doar emiþãtorul“, explicã Onu.
Iorga, cenzurat
În primii ani, la Bod a lucrat ºi inginerul Paul ªtiubei. S-a angajat la radio în anul 1933 ºi a fost trimis la Bod. „Clãdirea era încã umedã, nu se uscase bine zidãria. Legãtura cu Bucureºtiul se fãcea prin telefon. Linia era foarte proastã ºi am fost nevoiþi sã folosim un post de recepþie radio, ca sã primim programul de la sediul central ºi sã-l retransmitem. În 1940, ori de cîte ori vorbea Iorga la radio, în studioul de emisie sosea directorul general, Istrateanu, care îmi spunea: «Domnule ªtiubei, lasã-mã pe mine la pupitru»“, povestea într-un interviu fostul inginer, explicînd cã directorul cenzura declaraþiile istoricului care nu erau favorabile nemþilor. „ªi directorul general stãtea cu mîna pe buton, sã închidã emisia, dacã spusele lui Iorga deranjau prea tare“.
Un ministru plîngînd
la microfon
Tot ªtiubei spunea cã, în vara lui 1940, a primit sarcina de a înregistra clopotele din Ardeal. „Era problema Transilvaniei în discuþie. ªi m-am dus la Braºov, la bãtrînul Brediceanu, cu care am stat de vorbã ºi mi-a spus cam unde trebuia sã mã duc: la Fãgãraº, la Avrig, în alte locuri. ªi am înregistrat clopotele pe discuri“. În acea noapte, dupã Dictatul de la Viena, Transilvania a fost cedatã Ungariei horthyste. La radio a vorbit însuºi Mihail Manoilescu, ministrul de externe, cel care fãcuse tratativele. „N-am mai auzit aºa ceva, un om plîngînd la microfon. Un ministru! Apoi a urmat emisia cu clopotele. Nici n-a mers bine 10 minute, cã a venit un telefon de la Palat: «Ce e cu asta? Ce e porcãria asta? Opriþi imediat emisiunea!»“, povestea ªtiubei, care a fost cãsãtorit cu Teodora Sadoveanu, fiica prozatorului.
Atacul legionarilor
Vasile I. Ionescu, unul dintre cei mai longevivi slujitori ai Radiodifuziunii Române, fusese numit director general din dispoziþia expresã a regelui Carol II. El a descris în memoriile sale episoade din ianuarie 1941. „La Bod, uzina fusese ocupatã de armatã, pe cînd postul era ocupat de rebeli sub conducerea unui oarecare Duma; deci emisiuni nu se puteau face. Deoarece cablul Bod era în parte utilizabil, am început parlamentãri telefonice cu conducãtorul rebelilor, în vederea predãrii emiþãtorului ºi am comunicat inginerului Jugãnaru, directorul postului, cã instituþia este militarizatã ºi cã se face pasibil de rigorile codului de justiþie militarã, în cazul în care nu dã urmare dispoziþiunilor date, la care a rãspuns cã se pune la dispoziþia Societãþii“. Rebelii erau legionari.
„Emisia continuã“
Primii ani ai staþiei de la Bod ºi, mai ales, evenimentele din timpul rãzboiului au fãcut subiectul unei pelicule, turnate în 1985. În „Emisia continuã“, rolul principal l-a deþinut Miticã Popescu, iar subiectul filmului trateazã evenimentele zilelor cînd staþia Bod, atacatã de trupele germane, a încetat pentru scurtã vreme sã mai funcþioneze. Nemþii n-au reuºit sã ocupe staþia, fiind nevoiþi sã se retragã. Staþia de la Bod este cea care a transmis comunicatele istorice ale vremii, þinînd la curent populaþia cu mersul rãzboiului. „Prin noi s-au transmis marile ºtiri, eram singurul emiþãtor care acoperea tot teritoriul þãrii, eram recepþionaþi chiar ºi în Franþa ºi Germania. Nemþii au vrut sã punã în funcþiune o staþie de putere asemãnãtoare la Tîncãbeºti, dar n-au mai reuºit pentru cã garnitura de tren cu echipament a fost bombardatã de americani ºi aparatura distrusã“, spune Lunguleac.
„Cãlãreþul“ din munþi
La retragerea nemþilor, pilonul 2 a fost atins de o bombã de aviaþie ºi avariat. A fost refãcut în 1946, de firma Siemens. Pilonii de azi au 250 de metri înãlþime. Au venit apoi comuniºtii sã administreze staþia. Alte reguli, alte probleme. Fiind consideratã punct strategic, staþia era pãzitã de securitate pentru cã „de aici se putea opri orice mesaj radio“. Angajaþii nu aveau voie sã divulge niciun secret. „N-aveai voie sã spui puterea emiþãtorului, înãlþimea pilonilor, stocurile de combustibil. Nimic. Trebuia sã-þi þii gura“, îºi aminteºte tehnicianul. Pare greu de crezut, dar, în regimul trecut, au existat posturi de radio clandestine. „Pe vremea lui Dej, era unul care emitea din Fãgãraº. Îi ziceam «Cãlãreþul». κi începea discursul cu «Fraþi români». Folosea un generator cu pedale. Se plimba tot timpul ºi schimba ºi frecvenþele ca sã nu fie prins. Isteþ fãgãrãºean! Fãcea parte din miºcarea de rezistenþã din munþi“, povesteºte Lunguleac.
Doar muzicã simfonicã
În momentele critice ale istoriei, staþia Bod a vut un rol covîrºitor. Dacã n-ar fi funcþionat la cutremurul din 1977, haosul ºi panica ar fi pus stãpînire peste români. ªi nu numai. „Imediat dupã seism am fi vrut sã transmitem, dar n-aveam ce. Bucureºtiul tãcea. Abia pe la ora 23, la douã ore dupã catastrofã, s-a transmis un comunicat oficial. Apoi, numai muzicã simfonicã. Ceauºescu era în Africa, pînã s-a întors, a doua zi dimineaþa, mai mult nu s-a spus. Dar ulterior, a dat liber sã se poatã vorbi la radio ºi din afara graniþelor“, spune Lunguleac. Staþia n-a pãþit nimic, doar niºte relee s-au avariat. În 1965, s-a schimbat emiþãtorul. La staþia Bod a venit „franþuzoaica“, un emiþãtor Thomson-Houston. Doar trei de acest fel funcþionau în lume: prototipul din Franþa, unul din Iran ºi cel de la Bod.
Motoare de vapor
În 1965, staþia nu era încã racordatã la sistemul energetic. Alimentarea cu energie electricã se fãcea prin niºte generatoare uriaºe. Sala motoarelor este ºi astãzi funcþionalã, dar n-a mai pornit-o nimeni de ani de zile. Cele trei motoare de vapor marca elveþianã Sulzer, mastodonþi de oþel, începeau sã huruie dupã ce erau alimentate cu motorinã. Generau electricitate pentru întregul sat. Staþia mai avea ºi o fierãrie proprie, în caz cã mai trebuia ajustatã vreo piesã. ªi o staþie de epurare a apei, pentru bãut ºi pentru rãcirea mecanismelor. În sala de emisie, unde trona emiþãtorul, un lung ºir de „dulapuri“ metalice, numai ceasuri, butoane ºi indicatoare, temperatura nu scãdea sub 26 de grade Celsius. Schimbarea becurilor, plasate la vreo 10 de metri înãlþime în tavan, era o întreagã aventurã. „Opt militari veneau cu o scarã sã schimbe un bec“, îºi aminteºte Onu, zîmbind.
„Securitatea
stãtea pe noi“
Dacã se întîmplã sã cadã sistemul, sau în caz de revizie, „avem un receptor radio cãruia îi zicem «Pitpalac». Ne avertizeazã dacã pana þine mai mult de 15 minute Pe vremuri, era un mare stres, trebuia totul reparat în cel mai scurt timp, Securitatea stãtea pe noi. Veneau, filmau fiecare piesã, fãceau anchete de ce s-a întrerupt emisia“, povesteºte Lunguleac. Înainte de 1989, staþia de la Bod þinea de Ministerul Telecomunicaþiilor ºi Poºtelor. La staþie a fost în vizitã Ceauºescu, dar nu preºedintele, ci ministrul. Altfel, pe aici nu-ºi bãgau nasul ºtabii de partid, nici mãcar secretarii de judeþ. „Oricine ar fi fost, trebuia sã aibã autorizaþie de acces, altfel nu intra. Dar conducerea PCR Braºov n-a avut aceastã curiozitate niciodatã“. Cu toate restricþiile ºi regimul aproape militar, angajaþii de la Staþia Bod ºi-au vãzut de treabã ºi „cînd se putea, ascultam «Europa liberã», chiar aici, în staþia lui Ceauºescu“.
ªase paºi înapoi
„La Revoluþie, paza s-a dublat. Erau ºi patrule ºi santinele. Totuºi, pe 22 decembrie, securiºtii care ne pãzeau de obicei au intrat în post fãrã muniþie. Aºa primiserã ordin. Au fost zvonuri cã teroriºtii vor sã ocupe staþia, cã au venit paraºutiºti în Pãdurea Bogãþii, dar toate au fost neadevãrate. Staþia a trecut în liniºte în democraþie“, explicã Onu. Astãzi, Staþia Bod emite doar pe unde medii ºi lungi. „Ziua emiþãtorul transmite «Antena Satelor», iar noaptea «Radio România Actualitãþi». Pe unde medii, doar studiourile teritoriale Tîrgu-Mureº ºi «Antena Braºovului». Azi nu mai sîntem staþia cea mai puternicã din þarã, pentru cã pe unde lungi nu poate funcþiona mai mult de un emiþãtor, România nu e destul de mare ºi mai multe emiþãtoare ar interfera“, spune Onu. În mod ciudat, cea mai puternicã staþie de radio româneascã a fost „downgradatã». Din 2003, noul emiþãtor, Harris, „americanca“, e pe tranzistoare ºi tehnologie digitalã de modulare. Dar are o putere de doar 200 KW. De ºase ori mai micã decît a vechiului emiþãtor. De ce?
Pãrintele radioului
• Guglielmo Marconi s-a nãscut în Bologna, Italia, în 1874. Din 1896 a plecat în Anglia, unde ºi-a început experimentele de transmisie radiotelegraficã pe distanþã de 2.400 m. În 1898 a realizat prima transmisie peste Canalul Mînecii, între Anglia ºiI Franþa, trimiþînd salutãri omului de ºtiinþã francez Edouard Branley (distanþa 50 km). În 1901 a reuºit prima transmisie transatlanticã. Un an mai tîrziu a transmis primul mesaj întreg. Marconi a utilizat o lungime de undã de 100m. În 1902 a avut loc prima transmisiune radio a vocii umane. Abia în 1909, inventatorul a primit premiul Nobel pentru fizicã pentru telegrafia fãrã fir.
Începuturile în România
• Primele radiodifuziuni cu programe permanente s-au înfiinþat în anii ’30, în SUA, Anglia ºi Franþa. În România, primul post radiotelegrafic a fost instalat la Herãstrãu de cãtre ing. Nicolae Vasilescu Karpen. Avea o putere de 150kw cu lungimea de undã de 11.000 m. În anul 1920 a fost înlocuit cu un post de emisie cu arc electric. La 3 mai 1928, a luat fiinþã Societatea Românã de Radiodifuziune, iar în iulie, au început sã fie transmise primele emisiuni ale postului de radio Bucureºti. Prima staþie naþionalã a fost cea de la Bod, în 1935.
Lungul drum al comunicatelor
• Comunicatul Regelui Mihai din ziua de 23 august 1944 a fost imprimat la Palatul Regal, pe disc de cearã. Discul a fost transportat la sediul Radiodifuziunii din Str. Nuferilor. De aici, mesajul sonor a fost transmis prin cablu telefonic, la Bod. De la Bod, l-a auzit toatã þara.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!
Cotidianul omului s�n�tos
