De 1 mai, an de an, cu mic cu mare, braºovenii ieºeau la iarbã verde. ªi cînd spun ieºeau, ieºeau puhoi, fãcînd veritabile coloane umane, în special spre Noua ºi valea Timiºului. Þin minte cã, de fiecare datã, ne grãbeam dintr-un motiv foarte simplu: era ca la mare, dacã nu ajungeai din timp, nu mai aveai unde sã-þi pui pãtura sau cearceaful. În fumul grãtarelor, la coadã la suc ºi la bere, în agitaþia de nedescris, noi, copiii de atunci, gãseam un farmec greu de descris, pe care-l aºteptam an de an cu nerãbdare. ªi mai era ceva ce nu mai gãsesc astãzi: toatã lumea parcã se cunoºtea de o viaþã, chiar dacã poate atunci se vedea prima datã. Fiecare zîmbea ºi rîdea, bucurîndu-se de soare, de iarbã, de jocul copiilor cu mingea, joc la care fiecare pãrea cã-ºi doreºte sã ia parte.
Cu siguranþã, numãrul celor care-ºi doresc sã se bucure de frumoasele zile cu soare este aproape acelaºi. Cu toate acestea, cei care o ºi fac sînt mult mai puþini. ªi frenezia acelor zile de 1 mai a dispãrut. Pentru grãtar, cei care-ºi permit, cautã acum poieniþe cît mai izolate, uitîndu-se parcã urît la cei care îndrãznesc sã se apropie la mai puþin de 50 de metri. A dispãrut ºi acea bucurie de pe feþele oamenilor, înlocuitã de îngrijorare, încrîncenare sau poate doar obosealã. Sînt sigur cã majoritatea lor îºi amintesc cum era odatã 1 mai, doar l-au trãit. Dar nu ºtiu cîþi dintre ei ºtiu ce s-a întîmplat cu fiecare dintre noi de am ajuns sã fim atît de singuri, chiar ºi atunci cînd sîntem împreunã atît de mulþi...
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!
Cotidianul omului s�n�tos
