De obicei, un lucru menit sã fie mut, în muþenie va pieri cu cîte zile o avea. Asta e fatalitatea. Deºi, în toatã lucrãtura Consiliului Naþional de Studiere a Arhivelor Securitãþii, nu e vorba de soartã pur ºi simplu. Adicã de ceea ce i-a fost scris în stele. Ci de ceea ce nu trebuie sã fie citit în dosare. Lucrãtura sorþii CNSAS nu a început însã sãptãmîna trecutã, în marþea celor trei ceasuri rele în care votul pentru Ticu s-a transformat în unul pentru Turianu. Ci chiar cu ºase ani în urmã. Cînd, nãscut în chinuri, dupã alþi nouã ani de grea ºi toxicã gestaþie cu iminenþã de avort, pruncul CNSAS a vãzut totuºi lumina zilei. Exact momentul în care se zice în popor cã apar ºi ursitoarele sã-i toarcã firul vieþii. Firul ãla pe care prima ursitoare îl trage pe furcã, a doua îl rãsuceºte pe fus, iar a treia îl taie, dupã cîþi ani i se meneºte noului venit pe lume sã rãmînã printre cei vii.
Ei bine, a avut parte de ursite ºi CNSAS-ul. Duhuri fãrã plete, dar cu epoleþi. ªi cu raportul gata primit ºi parafat de ºeful de la cadre. Ursitori cu experienþã care au sãrit repede peste povestea cu furca ºi fusul, direct la cea la care se pricepeau aºa de bine, cu tãiatul, dar mai ales legatul firelor. Tot ele, ursitoare bine instruite, au numit ºi nãnaºii. ªi tare mã tem cã, uite, degeaba s-a fãcut mãricel copilul ºi þipã ca din gurã de ºarpe cã nu poate dezlega blestemul cuvintelor. Cã tot mut va rãmîne. Cel puþin cîte zile le-or fi fost ursite ºi ursitoarelor. Cã n-or trãi cît sã ne îngroape pe toþi.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!
Cotidianul omului s�n�tos
