Greu de crezut că vom afla vreodată adevărul în privința morții tînărului Ionuț Lung. Dar nu putem să nu ne punem la rîndul nostru o grămadă de semne de întrebare, ca și colegii sau părinții săi. Și să nu ne întrebăm, ca și ei, cum de a fost posibil ca nici un polițist să nu vină să-i audieze pe colegii săi în urma reclamării dispariției. Unde a fost tînărul dispărut toate acele zile pînă la găsirea trupului său? Cum de nu primiseră o poză măcar toți sectoriștii care se presupune că ar fi trebuit să dea o mînă de ajutor părinților în găsirea tînărului dispărut? Cine l-a mutilat atît de precis?
A scris de bunăvoie sau silit biletul de adio? Cum se putea rostogoli atîtea sute de metri fără să lase urme? Pe frigul de atunci era necesar dezbrăcatul înainte de presupusa săritură?
Toate acestea sînt întrebări la care cei în drept ar trebui să dea un răspuns. La fel cum ar trebui să-l nominalizeze pe cel care s-a ocupat de acest caz. Care n-ar fi rău să explice ce a făcut, pe zile, după primirea reclamației dispariției. Răspunsurile nu-l vor readuce pe Ionuț în bancă, lîngă colegii săi, și nici în brațele părinților. Dar sînt așteptate de aceștia cu înfrigurare. E singurul lucru care li se mai poate da. E prețul liniștii, care altfel nu va fi găsită niciodată. Și care cred că este mai mult decît necesar, iar cei în drept ar trebui să îl ofere.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
