Spuneam într-un editorial, nu demult, că problema PSD nu este Adrian Năstase și că acesta este doar capul buboiului care a copt, dar nimeni nu se îndura să scoată puroiul. Problema este cu eșalonul doi, cu majoritatea conducătorilor de organizații județene care, după chipul și asemănarea șefului, poate n-au reușit să-și facă vile precum blocul din Zambaccian, și care șefi nu vor recunoaște veci pururi că ei ar fi vreodată de vină. Tot ei, și dacă le spui în față că nu mai au ce să caute acolo, se vor uita peste umăr, căutînd persoana vinovată căreia să-i spună, eventual, să facă pasul în spate pentru binele partidului. Aceste personaje n-au mamă, n-au tată și, de multe ori, n-au nici partid. Se au doar pe sine și interesele proprii. Fac declarații conjuncturale, evitînd chestiunile tranșante. Dacă este nevoie, la două zile după aceea, declară exact opusul, acuzîndu-i pe ziariști că le-au răstălmăcit vorbele. Nu contează că pierd unul sau doi primari. Nici măcar trei consilieri. Tot nu-i întreabă nimeni de ei. Și nici măcar nu erau foarte disciplinați și nu executau orbește ce spune șeful.
Important este să supraviețuiască momentelor dificile. Apoi vor face tot ei cărțile. Vor mazili, avansa, suspenda pe cine vor mușchii lor. În spiritul democrației originale de partid. Pentru că se cred veșnici. Mare greșeală. Ar trebui să se uite în jurul lor. Și nu cu mult timp în urmă. Exemplele că veșnicia este o iluzie în cazul lor sînt multiple. Iar veșnici niciodată nu este sinonim cu vremelnici.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
