Cuiul lui Pepelea în PSD nu cred că este Adrian Năstase. Cu sau fără el, cu rezultate mai bune sau mai rele, PSD va merge înainte. Problema este a celor, nu puțini, care sînt construiți după chipul și asemănarea lui Adrian Năstase. Nu el, ci ei sînt marea problemă. Executîndu-l pe Năstase, nu razi decît capul buboiului. Puroiul rămîne acolo, sub piele, paralizînd în timp organismul. Majoritatea președinților organizațiilor județene sînt puși cu sprijinul lui Năstase. Îmi este greu să cred că nu-l vor susține acum, la greu. Și-ar pune în pericol soarta. Fac excepție caracterele bine orientate, gen Vanghelie și Oprișan, care, mirosind sîngele, sînt în stare să sară la gîtul oricui pentru a-și proteja poziția și propria beregată.
N-am habar la ora cînd scriu ce s-a decis în privința lui Adrian Năstase. Nici măcar nu mă prea interesează. Eu voi trăi la fel. Sînt sigur că și majoritatea dintre dvs., indiferent dacă el va mai conduce sau nu Camera Deputaților, dacă va mai fi președinte executiv sau chiar dacă va mai face parte din PSD. Cel mai mult mă distrează deruta unora dintre șefuții județeni care ezită să se pronunțe pînă cînd nu se tranșează problema. Mari politicieni! Mari caractere! Oameni pe care te poți baza la greu! Cu ei la cîrmă, pesedeul e pe mîini bune. Șansele de însănătoșire sînt minime. Sau, altfel spus, operația a reușit, pacientul a decedat.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!