La bine ºi la rãu, pãreau sã spunã Bãsescu ºi Tãriceanu, scuturîndu-ºi mîinile încleºtate, ridicate deasupra capetelor mulþimii înfierbîntate de bucuria victoriei Alianþei asupra PSD. Sã tot fi trecut de atunci cam un an ºi trei luni. Efuziunea victoriei s-a cam stins însã imediat dupã ce, pentru ocuparea Palatului Victoria de cãtre noul guvern, a fost nevoie de un menage a trois. Ba chiar a quatre. Iar mîna ridicatã de la celãlalt palat, al Cotrocenilor, fluturã de atunci spre Victoria mai degrabã cîte un deget decît pe cele douã ale victoriei. De bine, de rãu, de un an, Opoziþia s-a mãcinat fãrã ajutorul noii Puteri. Pesediºtii ºi-au fãcut singuri ºi temeinic treaba. Aºa încît, bine-rãu, Alianþa ar fi avut rãgazul sã cîrpeascã, sã mai peticeascã iþele în care se tot încurcã binele de rãu. Acu’, ce-i drept, de cîrpit, nimic de zis. Aliaþii s-au cîrpit. ªi încã bine. Ba prin teritoriu, ba la Bucureºti. La iþe par a sta de ieri mai rãu. Cã pe cine sã punã acum, dupã valurile de ieri, la rãzboiul de þesut? S-ar cuveni o Penelopã. Dar, prin Troia Alianþei, unde cauþi dai numai de Elena. O fi rãu? Cã nu-i a bine.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!
Cotidianul omului s�n�tos
