Cică ieri-dimineață mai mulți fruntași liberali, adunați la o cafea înainte de ședința Delegației Permanente, făceau pariuri, mai mult în glumă, de ochii lumii, despre arestarea lui Patriciu. La urma urmei, doar așa, în glumă, puteau vorbi cu ziariștii despre legătura dintre sentința așteptată de la Tribunalul București în cazul Patriciu și hotărîrea pe care ar fi urmat s-o ia ei, aici la Brașov, cu fuziunea PNL-PD. Ba au lansat și un banc. Judecătorii lui Patriciu o să decidă fuziunea sau fuziunea o să dicteze sentința? Și cum rîdeau ei așa, la Brașov, numai ce s-au pus pe glume la București și procurorii. Au recuzat judecătorii. Păi ce facem aici, glume cu Justiția, au zîmbit cu o jumătate de gură avocații magnatului în fața a zeci de camere TV gata de preluări în direct. Și uite așa, cu televizorul, veselia s-a întins în toată țara. Era deja trecut bine de amiază cînd gluma se îngroșase. De aceea, la Brașov, conferința de presă a liberalilor, anunțată cu o zi înainte, a început tot cu o poantă. Cum că, de fapt, povestea asta cu fuziunea celor două partide din Alianță nu e nici măcar o snoavă. Pentru că n-ar interesa pe nimeni. Mai ales pe noi. Pe popor. Distracția a ținut pînă pe seară. Mai ales la București. La Tribunal. Cînd procurorii cică s-ar fi făcut de rîs. Iar Patriciu a ieșit vesel din sala de judecată anunțînd în chiotele asistenței că e liber. La timp ca, la Brașov, liberalii să se mai amuze o dată înainte de cină. A crezut cineva povestea cu fuziunea? Ha! Ha! Ha! A fost o farsă.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!