E clar că fuziunea PNL-PD este necesară pentru a avea o șansă în plus la viitoarele alegeri. E clar că majoritatea liberalilor vor fi de acord numai dacă partidul nou creat va avea doctrină liberală și inițialele PNL în denumire. E clar că PD este un partid extrem de disciplinat și va face ce i se va cere. Demonstrația a făcut-o cînd a devenit peste noapte partid popular din social democrat fără să se audă vreo voce care să protesteze. Și cred că a fost o demonstrație extrem de elocventă pentru oricine. Nu cred că îi va deranja pe pediști să devină chiar și liberali dacă va fi nevoie și, mai ales, dacă li se va cere. Capacitatea lor de adaptabilitate este extrem de mare. Probabil vor ține la menținerea particulei democrat în numele noii formațiuni. Din cele enunțate ar urma să se nască în curînd Partidul Național Liberal Democrat. Sau ceva asemănător.
Asta ar fi varianta pozitivă în care nu sînt luate în calcul divergențele extrem de acute între organizațiile județene ale celor două partide. Și nu este calculată varianta cea mai convenabilă pentru principalul actor al scenei politice de astăzi: președintele Traian Băsescu. Eu cred că varianta care-i convine acestuia nu este cea enunțată mai sus, ci cea în care democrații se încăpățînează să susțină varianta populară a noului partid, deși consider că nu sînt foarte preocupați de această doctrină. În acest mod fuziunea se va realiza oricum, rezultînd însă nu numai un partid mare și popular, dar și un mic și pricăjit PNL, care va rămîne să achite nota de plată la oalele sparte ale actualei guvernări. În el vor rămîne cei care nu vor migra oportunist spre noul partid, păstrînd valorile istorice liberale. Trist e faptul că, din păcate, vor rămîne doar cu acestea și vor ieși, ca și PNȚ-CD, din prim-planul vieții politice pentru o perioadă greu de cuantificat. Interesant de urmărit va fi cum vor opta, în cazul în care se va ajunge la această situație, toți cei care astăzi declară că o fuziune fără liberalism este exclusă. Tare mă tem că o grămadă dintre ei vor descoperi că, în adîncul sufletului, sub mantia liberală, toată viața au fost, de fapt, populari.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!