Nu m-aș mira prea tare, și ar trebui să nu se mire nici parlamentarii noștri, dacă vor fi înjurați în față sau la telefon de cei care i-au ales. După ce parlamentarii psd, prm și independenții au votat pe față pentru păstrarea pensiilor exagerat de mari, iar cei ai alianței DA au mimat că sînt pentru eliminarea privilegiilor pînă în momentul votului, o astfel de reacție a cetățenilor nu ar trebui să-i mire.
36 de milioane pensie pentru un parlamentar care a avut 3 mandate sau 3 salarii compensatorii pentru parlamentarii care ajung șomeri, nu sînt chiar cele mai potrivite motive pentru creșterea simpatiei.
Invocarea faptului că nici o țară care se respectă nu își lasă parlamentarii fără ajutor, într-o perioadă cum este cea de astăzi, pentru majoritatea românilor, mi se pare o nesimțire fără margini. Mai degrabă mi s-ar fi părut corectă formularea - într-o țară în care parlamentarii nu-i respectă pe simplii cetățeni, aceștia ar trebui ajutați să nu mai ajungă niciodată acolo.
De-a dreptul grețoasă mi se pare și luarea tardivă de poziție a președintelui PD, Emil Boc, care s-a trezit ieri să considere votul la statutul parlamentarilor inacceptabil, imoral, inoportun și o veritabilă sfidare la adresa opiniei publice. Asta fără să sufle vreun cuvînt despre aleșii PD, care au votat cu două mîini respectiva lege. Cît despre propunerea legislativă cetățenească de consultare a opiniei oamenilor privind promovarea unei inițiative de eliminare a acestor privilegii, cred că presa ar trebui să-i ajute pe parlamentarii PD să economisească bani, publicîndu-le eventual numerele de celulare. În acest fel vor putea lua pulsul la cald. Și să nu se mire dacă printre înjurături vor auzi și asta: Rușine! Rușine! Rușine!
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!