Bunicii administraţiei locale

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: » Oltita STIUJ , 07.02.2006

Aşa s-a născut Fiscul

* În Braşov, se face administraţie publică locală de cinci secole
* Primul primar român al Braşovului, instalat cu drepturi depline, în 1926, a fost avocatul Constantin Moga

Se spune că administraţia publică a Braşovului are o lungă istorie şi a fost un model rîvnit pentru cetăţile de pe teritoriile româneşti sau transilvane, încă din secolul al XVI-a lea. A fost o administraţie regională, exclusiv săsească, democrată şi autonomă, lasă de înţeles scriptele vremii. O administraţie în care românii, dar nici maghiarii, pînă pe la 1700, nu aveau vreun rol. Abia după ce Ardealul ajunge din nou sub domnia imperiului austriac, şi mai ales în timpul împăratului Iosif al II-lea, se înăspreşte controlul asupra finanţelor cetăţii. Împăcarea Ungariei cu Austria, în 1867, pune pentru prima dată comunitatea săsească pe picior de egalitate în dreptul administrativ cu celelalte etnii, iar în aparatul administrativ se înmulţeşte numărul funcţionarilor maghiari. Românii n-au prea avut însă acces în administraţia judeţeană pînă la începutul anului 1900. Primul primar român al Braşovului, instalat cu drepturi depline, după Marea Unire din decembrie 1918, a fost avocatul Constantin Moga, instalat în 1926. Primul român care s-a aflat însă, chiar dacă numai pentru cîteva luni, la conducerea Primăriei Braşovului a fost doctorul Gheorghe Baiulescu. Şi-am mai putea să-l punem la socoteală pe lista excepţiilor şi pe Gheorghe Valachul, un român sadea numit castelan al Branului în 1553.

„Zpanii“, primii inspectori fiscali

Noţiunea de administraţie publică în Evul Mediu însemna organizare şi control, dar se deosebea mult de conceptul actual. Atribuţiile administrative, judiciare, executive-poliţieneşti şi chiar cele militare aparţineau unei singure autorităţi. De pildă, cetatea Branului era condusă de un castelan numit şi comes. El era şi comandantul garnizoanei, judecător peste satele ce aparţineau cetăţii, dar şi administratorul bunurilor domeniului şi al veniturilor adunate din dijme şi alte contribuţii. Lucra cu un foarte mic număr de funcţionari: un vicecastelan, un notar-contabil şi cîţiva „zpani“, un fel de inspectori însărcinaţi să constate la faţa locului starea iobagilor şi să impună dijmele. Cum această operaţiune provoca întotdeauna agitaţie şi nemulţumire, zpanii umblau în sate călări şi însoţiţi de soldaţi. În satele care nu aparţineau domeniului, dijmele erau adunate de primari şi vărsate la casieria castelului, cele în bani, sau predate la depozitele castelului, cele în natură.

„Facilităţi“ la plata taxelor

Castelanii nu foloseau de obicei forţa pentru a-i constrînge pe primarii satelor să plătească birurile, ci tehnica „facilităţilor“ şi a cointeresului. De pildă, familia primarilor era scutită de plata taxelor sau alte obligaţii obşteşti. Cînd veneau cu dările la casierie, erau poftiţi de castelani la ospeţe. Celor mai harnici plătitori li se ofereau un fel de prime, numite „bibales“, în valoare de cîţiva florini. Pînă în 1500, toate birurile încasate în districte erau vărsate în vistieriile regale, iar de asta răspundea tot castelanul. După 1500, banii adunaţi din districte erau gestionaţi de autorităţile cetăţii Braşovului.

„Paradis fiscal“ în Cetatea Braşovului

Cetatea Braşovului şi districtul săsesc aveau o administraţie ideală pînă pe la 1700. Saşii nu plăteau decît dijma bisericească, dar preoţilor şi nu episcopiei catolice ardelene. Toate cheltuielile Braşovului şi ale comunelor anexate se acopereau din impozite directe, din veniturile de vamă, Braşovul fiind un mare centru vamal, şi din exploatarea satelor iobăgeşti.

„Sfatul“ se convoca numai la nevoie

În scopuri pur administrative, se convoca, ori de cîte ori era nevoie, sfatul mare provincial, în care erau stabilite impozitele ordinare directe şi se discutau toate chestiunile importante pentru comunitate. Impozitele se fixau pe fiecare „cap de familie“, în funcţie de starea materială a familiei. În comparaţie cu dijmele iobagilor, impozitele plătite de saşi erau mai mici, afirmă Ion Podea, secretarul general al judeţului Braşov în monografia editată în 1938.

Ciupeli medievale de la buget?

În secolele XVI şi XVII nu erau întocmite bugete ca în zilele noastre, dar anumite documente atestă existenţa unor „programe de lucrări şi înzestrări“. Mai existau un fel de bilanţuri bugetare, „încheierile socotelilor“ anuale care urmăreau chetuielile şi finalizarea acestor programe de investiţii, le-am zice astăzi. Mai exista o socoteală ţinută atent şi cu cheltuilelile neprevăzute. Cele mai mari sume erau cheltuite cu darurile care se trimiteau la diferite curţi domneşti sau pe care Cetatea le făcea nobililor cu ocazia cununiilor, botezurilor sau a altor evenimente importante. O privire mai atentă la rubricile cu cheltuieli neprevăzute mărunte lasă de înţeles că se făceau „ciupeli“ la bugete şi în perioada medievală. De pildă, pentru execuţia la moarte a unui condamnat se cheltuiau de la bugetul Cetăţii cîţiva asperi. Dacă un cercetător ar aduna toate execuţiile, fie ele prin spînzurare, ardere, pironire de arbori sau alte metode, trecute la catastifele cu chetuieli în secolele XVI şi XVII, ar reieşi că aproape o treime din populaţie ar fi fost ucisă.

Funcţionari zeloşi

Actele contabile din acele veacuri erau scrise în latină, de funcţionari extrem de zeloşi. Fiecare plată sau încasare era înregistrată sub o dată, care făcea însă referire la cea mai aproapiată sărbătoare. „În ziua preasfinţilor mucenici Vitus şi Modestus, din venitul vinurilor, de la funarul Lucas. fl. 66“. Aşa este consemnată de pildă plata unui impozit de 66 de florini. Funcţionarii publici aveau datoria să consemneze şi zilele în care nu se făcea nici o plată: „Dominica ante Assumptionis nihil“ (În duminica dinaintea Înălţării, nimic).

Contabilitate cu mesaje

Conţopiştii din Cetatea Braşovului obişnuiau să facă şi alte însemnări, dacă aşa îi îndemna inima, în registrele cu cifre. De pildă, în anul 1490, după ce contabilul-casier a înregistrat un şir de plăţi mărunte, a scris o remarcă personală: „scris de I. Cr., cu ochii obosiţi şi cu pleoapele copleşite de somn, către ora 9“. Apoi, a continuat firesc înregistrarea cifrelor şi a contribuabililor. Un alt funcţionar, în 1941, după ce încheie un registru cu taxe, scrie şi o notiţă, ce poate fi luată şi ca mesaj pentru şeful lui: „Scriitorul ar fi scris mai bine dacă ar fi avut ceva de băut“.
Peste puţin timp, cînd o comisie de control formată din cinci membri a verificat acelaşi registru, îi dă răspunsul omului însetat: „Scriitorul a fost de treabă şi nelăudăros, eu sînt caraghios cînd fac pe sfătosul“. Un secol mai tîrziu, acest gen de glume printre cifre dispare însă cu desăvîrşire.

Mulţi braşoveni, puţini funcţionari

La recensămîntul din 1880, Braşovul număra 9.508 maghiari, 9.599 saşi şi 9.079 români. Restul locuitorilor, pînă la 29.584, aveau alte naţionalităţi. În 1910, numărul maghiarilor a sporit la 17.831, al saşilor la 10.841, iar al românilor la 11.786. În acelaşi an, numărul funcţionarilor din administraţia publică din Braşov era împărţit astfel: 31 de români, 36 de maghiari şi 203 saşi şi 28 de alte naţionalităţi. Românii însă, se mai arată în monografia Braşovului din 1938, ocupau, cu mici excepţii, funcţii mărunte. În 1938, raportul se schimbase însă. În administraţie lucrau 157 de români, 46 de saşi, 26 de maghiari şi doar un funcţionar avea altă naţionalitate.

Drept de „cetăţean al Braşovului“

În 1847, doi tineri români absolvenţi de studii universitare, C.I Secăreanu şi C.Gh. Ioan se adresează instanţei, „Înaltului magistrat“, cerînd să emită o hotărîre publică prin care românii să aibă dreptul de acces în funcţii publice, iar în Consiliul Oraşului să fie admişi un număr mai mare de români. Cererea este aprobată un an mai tîrziu, pe fondul mişcării Revoluţiei. Astfel, la 19 aprilie 1848, în aparatul administrativ sînt primiţi patru tineri români. În acelaşi an, s-a convocat Adunarea Consiliului Orăşenesc, care hotărăşte ca pe viitor consiliul să fie ales de către toţi locuitorii cu drept de cetăţean al Braşovului. Adică, puteau avea, cum s-ar spune astăzi, drept de vot, doar braşovenii care puteau face dovada că au o avere de cel puţin 700 de florini de argint sau un venit sigur anual.

Primii români cu funcţii la Braşov

C.I Secăreanu şi C.Gh. Ioan, semnatarii protestului, apar după 1848 ca membri ai Consiliului Comunal. Alţi români care ajung în importante funcţii de răspundere, conform unor documente, sînt I. Bran, inspector, Alduleanu, preşedinte al Tribunalului urbarian. Primul primar al Braşovului, rămas în funcţie doar cîteva luni, a fost doctorul Gheorghe Baiulescu. O personalitate a vremii, în vara anului 1916, lui i-a fost încredinţată Primăria, la o zi după intrarea trupelor române în Braşov. În octombrie, o dată cu retragerea ostaşilor dincolo de Carpaţi, la conducerea municipiului revine însă fruntaşul sas dr. Carol Schnell. Care rămîne primar al braşovenilor pînă în 1926.

Primul primar român

La începutul anului 1926, şi la aproape 6 ani de la Marea Unire, Braşovul era unul din cele mai dinamice oraşe, ca dezvolare economică, din ţară. Oraşul liniştit de graniţă devenise brusc unul agitat din inima României. În acel an, primarul Schnell demisionează, iar cîteva luni agendele primăriei sînt încredinţate prin delegaţie secretarului general Emil Socaciu. În 11 decembrie 1926, este instalat primul primar român, avocatul Constantin Moga. Pînă în 1940, la primăria Braşovului s-au succedat apoi 12 primari delegaţi sau titulari.

Cu bani buni de la buget

Între anii 1928 şi 1938, suma investită pentru construcţia unor clădiri importante ale oraşului, clădiri care sînt şi astăzi în picioare, a fost de peste 60.000.000 de lei. Leul acelor vremuri. Cînd brutarii vindeau la Braşov pîinea de 2 kg cam cu 4 lei. Pentru amenajarea, asfaltarea şi pavarea străzlor şi drumurilor cheltuielile s-au ridicat la suma de 32.879.710 lei. Prelungirea reţelei „de apeduct“ a fost o investiţie de 25.161.850, iar cea pentru extinderea reţelei de canalizare, alte 23.310.731. S-au mai cheltuit peste 5 milioane de lei pentru fîntîni şi captarea de izvoare.

Primele servicii publice cu profit

În anii ’30, administraţia municipiului Braşov, scriu documentele, „a dus o luptă aprigă pentru anularea concesiunilor particulare de autobuse şi contra concesionarilor particulari ai iluminatului electric, răuşind să dea municipiului un serviciu de iluminaţie modern şi să organizeze un serviciu cu 51 de autobuse moderne, realizînd în acelaşi timp venituri însemnate“. De la 1 august 1932 şi pînă la 31 martie 1937, prin acest serviciu public au fost încasări de 75.643.071 de lei, cheltuieli de 47.257.338 de lei, şi „venit curat“ 28.385.733 de lei.

Stadionul a costat 3,7 milioane

Tot prin anii ’30, „pe terenul larg deschis, din apropierea vechii «promenade», unde iarna se strîngea zăpada, şi vara servea de loc de staţionare carelor venite de la sate, care dădeau celui mai frumos cartier un aspect din cele mai desgustătoare“ a fost construit cu bani de la bugetul comunal parcul Regele Carol al II-lea, „o podoabă a municipiului“, îl descrie secretarul Primăriei, Podea. Tot pe atunci, a fost inaugurat stadionul Municipal, o investiţie de 3.750.000 de lei, abatorul, al cărui cost a fost de 42 de milioane, şi şcolile primare din Schei şi cea „de pe Şoseaua Bucureşti“.

În anii ’30, Braşovul avea 2.224 de firme

În 1930, în judeţul Braşov existau peste 4.500 de întreprinderi comerciale şi industriale, iar în municipiul Braşov funcţionau 2.224 dintre acestea. Asta pe cînd populaţia municipiului număra 59.234 de persoane. Recensămîntul din acel an împărţea locuitorii oraşului în 14.711 familii. Şi socotea că în oraş există 6.589 de clădiri.

36 de guverne în 27 de ani

• În perioada 1918-1945, România a avut 36 de guverne, 10 fiind conduse de generali. Patru guverne au fost conduse de I.I.C. Brătianu, cîte trei au condus Al. Vaida-Voevod, I. Maniu şi generalul Averescu, iar Tătărăscu, Mironescu şi generalul Antonescu - cîte două. Cea mai lungă guvernare a avut-o cabinetul lui I.I.C. Brătianu, 4 ani 2 luni şi 11 zile. Cea mai scurtă guvernare a fost de patru zile şi a aparţinut doctorului C. Angelescu. Trei dintre guvernări au durat mai puţin de 15 zile, iar opt guverne au rezistat sub trei luni.

Primarii Braşovului între 1918 şi 1940

1. Dr. Carol Schnell, primar între 1918-1926
2. Emil Socaciu, primar delegat 1926
3. Dr. Constantin Moga, primar între 1926-1928
4. Dr. Carol Schnell, girant al primarului 1928 (1.09 - 16.10)
5. Dr. Sterie Stinghe, primar între 1928-1929
6. Gheorghe Cuteanu, primar între 1929-1931
7. Iuliu Suciu, preş.com. int., 1931-22.06.1932
8. Dr. Ioan Garoiu, preş. com. int., 22.06.1932-15.10.932
9. Dr. Cornel Voicu, primar, 1932-21.03.1934
10. Dr. Filimon Bogdan, preş. com. int., 21.03.1934-31.08.1934
11. C. Dumitrescu Pîrvu, preş. com. int., 31.08.1934-24.05.1935
12. Dr. Tarquiniu Prişcu, primar, 1935-1938
13. Dr. Ioan Laţicu, primar, 6.01.1938-11.02.1938
14. Dr. Virgil Voicu, primar delegat, 13.02.1938-17.02.1938
15. Lt.col. Victor Nanu, primar, 18.02.1938-1940

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: