Într-o companie multinaþionalã programul începea la ora 9.00 ºi, teoretic, se termina la ora 17.00. Fiecare angajat însã pleca mult mai tîrziu decît aceastã orã, pentru cã doar aºa reuºea sã termine tot ce avea de fãcut. Într-o zi, unul dintre angajaþi, sosit ca ºi ceilalþi la ora 9.00, imediat ce s-a fãcut ora 17.00, a pus pixul jos ºi s-a dus la director, cerînd voie sã poatã sã plece, întrucît avea ceva probleme. Directorul este de acord ºi-l lasã sã se ducã. Acelaºi angajat, a doua zi, la orele 17.00, lasã din nou pixul jos ºi, invocînd o problemã personalã, pleacã. A treia zi istoria se repetã. Directorul îl lasã ºi de data asta, dar merge la ceilalþi subalterni pe care-i întreabã ce pãrere au despre colegul lor care, de cîteva zile, pune pixul jos la orele 17.00 ºi pleacã. Unul dintre subalterni îºi ia inima în dinþi ºi rãspunde: „ªefu’, într-un fel este de înþeles, e dreptul lui, omul este în concediu....“
Eu cred cã, pentru a intra în normal, fiecare dintre noi, în special funcþionarii aceia care se uitã prin tine cînd aºtepþi pe la vreun ghiºeu, n-ar fi rãu sã ajungã sã munceascã, mãcar un timp, pe la o firmã multinaþionalã. Poate aºa, respectivii n-ar mai rupe poarta spre casã la 16.00 punct sau la 17.00. Decît atunci cînd ar fi în concediu...
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!
Cotidianul omului s�n�tos
