Un bloc din Răcădău a fost la un pas să sară în aer
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: » Simona SUCIU,
30.01.2006
Distracție cu chibriturile
Zeci de brașoveni din cartierul Răcădău au trăit momente de groază sîmbătă dimineață, cînd subsolul blocului în care locuiesc, situat pe strada Jepilor, a fost cuprins de flăcări. Izolația de pe conductele de apă și încălzire s-a aprins, iar focul amenința să se extindă la ceasurile și țevile de gaz, provocînd o explozie devastatoare. Șeful de scară a devenit eroul vecinilor săi după ce a încercat să stingă incendiul cu mîinile goale. Inițial, oamenii au crezut că focul a pornit de la un scurtcircuit la instalația electrică, dar ancheta pompierilor a scos la iveală faptul că incendiul a fost provocat de niște copii care s-au jucat cu chibriturile în beci. Părinții acestora vor scoate bani grei din buzunar pentru că nu și-au supravegheat copiii.
Apartamente pline
de fum
Incendiul a izbucnit la subsolul unui bloc de pe strada Jepilor. În cîteva minute, apartamentele s-au umplut de fum, iar oamenii au crezut că se vor intoxica în propriile case. Au vrut să iasă afară, dar și casa scării era inundată de un fum gros. Primul care a reacționat a fost șeful de scară, Nicolae Diniță (foto medalion), care a devenit eroul vecinilor după ce a încercat să stingă focul cu mîinile goale. Omul în vîrstă de 51 de ani s-a ales însă cu arsuri de gradul II la mîini și cu o intoxicație ușoară cu fum. Bărbatul a fost transportat la spital, iar acum este în afara oricărui pericol. Eu stau la etajul IV și eram acasă cînd s-a întîmplat. Am simțit un miros puternic de plastic ars. Cînd am ieșit să văd ce se întîmplă, era fum peste tot. Am coborît la subsol și am găsit focul. Eram cu fiul meu și am încercat să stingem incendiul. Am smuls cu mîinile goale izolația în flăcări și mi-am ars palmele. Între timp, am alertat pompierii care au venit imediat, povestește Nicolae Diniță.
Intervenție dificilă
Pompierii au sosit cu două autospeciale și au reușit să stingă focul într-o jumătate de oră. Intervenția a fost una destul de dificilă deoarece vizibilitatea era mult redusă din cauza norului de fum. Nu puteam localiza flăcările din cauza fumului dens. O cauză probabilă ar putea fi un scurtcircuit la instalația electrică ce se afla în apropierea conductelor. Pericolul a fost foarte mare, deoarece flăcările se puteau extinde cu multă repeziciune, a spus sîmbătă dimineață Dorin Butacu, comandatul misiunii. Ancheta a scos însă la iveală că focul a fost provocat de niște copii care s-au jucat cu chibriturile în beci. Părinții acestora se vor alege cu amenzi usturătoare pentru neglijență.
Cinci apeluri false într-o zi
Pompierii au fost sîmbătă asaltați de solicitări, dar din păcate unii brașoveni au găsit că este amuzant să pună echipajele pe drumuri. În mai puțin de 24 de ore pompierii au primit nu mai puțin de cinci apeluri false, două pentru deblocări de persoane și trei incendii. Echipajele au fost gata să intervină în cazul unui copil de patru ani blocat în casă, iar după cîteva ore în altul, al unui bătrîn care nu putea ieși din locuință. Ambele s-au dovedit însă apeluri false. La fel ca și cele trei incendii la care au fost solicitați să intervină. Brașovenii care sînt amatori de astfel de glume trebuie să știe că se pot alege cu amenzi de pînă la 100 de milioane de lei.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!