Un scheian refuză racordarea la rețeaua de canalizare, învocând obiceiul din moși-strămoși
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
15.07.2020
Proprietarul gospodăriei cu pricina va mai primi o șansă să se răzgândească, în caz contrar va fi vizitat de Garda de Mediu care are propriile ,,tradiții urbane
Aproximativ 70% din proiectul de racordare a gospodăriilor din cartierul Șchei la rețeaua de canalizare a municipiului a fost finalizat, iar autoritățile locale estimează că până la sfârșitul verii această racordare va fi încheiată. În această lucrare, oricum dificilă din cauza străzilor înguste și a solului pietros, a apărut o problemă la care lucrătorii Companiei Apa și Municipalitatea nu se așteptau.
Un localnic de pe strada Egalității refuză legarea la rețeaua de canalizare preferând să deverseze reziduurile menajere în continuare în Spurcata. Este vorba despre o familie de pe strada Egalității, de la nr. 14, care se opune legării la rețea. Deși Compania Apa face investiția, cetățeanul invocă faptul că din moși-strămoși este lăsat prin tradiție să deverseze toaleta direct în pârâu, cum îi spune el, și de aceea refuză racordarea, a declarat primarul George Scripcaru.
Localnicul va fi notificat, iar dacă refuză riscă amendă de la Mediu
Lucrările la rețeaua de canalizare din Șchei au mers însă mai departe, chiar dacă această familie care locuiește pe strada Egalității a refuzat racordarea. Primarul spune totuși că gospodăria cu pricina va mai primi o șansă să se răzgândească, în caz contrar urmând să fie vizitată de Garda de Mediu. Este efectiv halucinant. Cineva vrea să te racordeze la civilizație, pe banii lui (lucrările se fac din bani publici, din bugetul Companiei Apa, n.n) și tu nu vrei. Lucrările au mers mai departe, dar noi îl vom notifica și dacă nu vrea, va fi blindat și va trebui să facă apoi pe cont propriu lucrarea de legare la rețea. Vedem atunci dacă îi place să se trezească cu dejecțiile în sufragerie sau să plătească amendă de la Garda de Mediu, care în acest caz va fi sesizată, a declarat primarul George Scripcaru.
Lucrările din Șchei au început în luna mai
Cartierul Șchei are o rețea proprie de canalizare, însă la începutul acestui an au existat în conținuare cam 100 de imobile care rămăseseră neracordate. Acestea deversau apele uzate în cel mai apropiat colector, care este, pentru zona respectivă, pârâul Graft. Respectivele locuințe se aflau pe străzile Învățătorilor, Podul Crețului, Pe Tocile, Căpitan Ilie Birt, Egalității, Băilor și Vasile Saftu. Pentru a reduce poluarea cauzată de aceste imobile prin deversarea apelor uzate în pârâul Graft, Compnia Apa a alcătuit, la începutul acestui an, un proiect prin care să se creeze condițiile pentru racordarea la sistemul public de canalizare a imobilelor identificate. Proeictul are în vedere extinderea și înlocuirea rețelelor de canalizare vechi cu unele noi, amplasate mai aproape de case, astfel încât conectarea să se facă mai ușor și mai rapid. Lucrările efective au început în luna mai, iar acum au ajuns acum în zona Pe Tocile, imobilele urmând să fie legate la rețeau și să beneficieze de ea, când se va ajunge în Piața Unirii.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!