Din 90 încoace, Tractorul se tot privatizează. An de an s-au tot dat termene și ultimatumuri. Cert este că din uzina mamut a mai rămas o platformă uriașă plină de hale, vreo zecime din oameni, o grămadă de cereri de tractoare și multă patimă politică. Cum stă frumos unui partid de opoziție, neprivatizarea Tractorul este un subiect numai bun de pus în brațele reprezentanților puterii. Ba chiar de lovit cu el între ochi. Asta, în timp ce despre eșecul privatizării uzinei cu Landini, privatizare dată mai mult decît certă la acea dată, pesediștii nu mai suflă vreo vorbă. La fel cum au uitat cine a privatizat Nitramonia, de a rupt-o-n bucăți.
Ce mi se pare incredibil este faptul că deputatul Niță pretinde scuze de la aleșii ADA pentru faptul că Roman produce acum camioane. De parcă el, deputatul, sau PRO Roman ar avea vreun merit, iar acestea nu i s-ar cuveni lui Neculaie, care a făcut de fapt întregul montaj.
Nu cred că alcoolul îngurgitat cu prilejul atîtor microrevelioane, revelioane și ce or mai fi fost este de vină pentru atacul reprezentanților PSD la adresa puterii. Dar, la fel de bine, cred că restanțele punctate de opoziție, dacă nu sînt rezolvate, se pot transforma în arme electorale ucigătoare. Deși, pentru unii, alegerile par extrem de îndepărtate, chiar dacă anul acesta circul, grăbit, a venit în oraș mult prea devreme.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!