519.538 de brașoveni cu drept de vot sunt așteptați la urne duminică, pentru a alege președintele României, în primul tur de scrutin
519.538 de brașoveni cu drept de vot sunt așteptați la urne duminică, pentru a alege președintele României, în primul tur de scrutin. Pentru aceste alegeri, în județul Brașov au fost amenajate 455 de secții de vot, dintre care 182 în municipiul Brașov. Vor fi puse la dispoziția președinților de secții un număr de 571.540 de buletine de vot. Dacă niciunul dintre candidați nu reușește să obțină peste 50% dintre voturile alegătorilor înscriși pe listele electorale permanente, pe data de 24 noiembrie 2019 se va organiza al doilea tur de scrutin.
Teoretic, există posibilitatea ca turul II să nu mai aibă loc, dar șansele sunt foarte mici, deoarece un candidat ar trebui să obțină 50% plus unu din numărul celor înscriși pe listele electorale, nu 50% plus unu din numărul celor care au venit la vot. De asemenea, prezența la urne ar trebui să fie 50% plus unu din numărul celor înscriși pe listele electorale.
Secțiile de votare sunt pregătite
Potrivit prefectului județului Brașov, Marian Rasaliu, toate instructajele au fost deja făcute, pentru președinții și membrii secțiilor de votare, iar până acum, lucrurile au decurs normal, din punct de vedere al organizării scrutinului. Toate instructajele la nivelul județului Brașov au fost finalizate până la această oră. Mă refer la președinții secțiilor de votare, la locțiitorii acestora, precum și la operatorii de tablete electronice care vor fi folosite în ziua alegerilor prezidențiale. Sâmbătă, începând cu ora 8.00, va începe distribuirea materialelor necesare procesului de vot către toate unitățile administrativ-teritoriale din judeșul Brașov. Din punctul nostru de vedere, pregătirile se desfășoară conform planificării. Menționez că, la nivelul Instituției Prefectului județul Brașov, avem o colaborare foarte bună cu toate armele din MAI și cu toți ceilalți colaboratori angrenați în procesul electoral. Ne vom face datoria cu responsabilitate și profesionalism până în ultima clipă, a declarat prefectul Marian Rasaliu ieri, în videoconferința cu noul ministru al Afacerile Interne, Ion Marcel Vela.
Votul începe la ora 7.00
Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc duminică 10 noiembrie, când secțiile de vot din țară se vor deschide la ora 7.00. Secțiile de vot din țară se închid în aceeași zi, la orele 21.00. Românii care au împlinit vârsta de 18 ani inclusiv în ziua alegerilor, au dreptul la vot. Alegătorii vor putea vota o singură dată, folosind un document de identitate valabil, emis de statul român, respectiv cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul electronic, pașaportul de serviciu, titlul de călătorie sau carnetul de serviciu militar. Important de menționat este că pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic, pașaportul simplu temporar și titlul de călătorie pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români care votează în străinătate sau de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.
În străinatate, românii pot vota de azi
Procesul de votare în strainatate se desfășoară pe parcursul a trei zile, 8, 9 și 10 noiembrie, pentru primul tur de scrutin și 22, 23 si 24 noiembrie, pentru al doilea tur de scrutin. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a publicat lista completă și harta interactivă ale celor 835 de secții de votare din străinatate la alegerile prezidențiale din noiembrie (amănunte pe www.mae.ro/node/49479)
Vot pe liste suplimentare pentru turiști
Alegătorii care votează în localitatea de domiciliu sunt obligați să meargă la secția la care sunt arondați. În cazul în care nu vor fi acasă în ziua votului, își vor putea exercita opțiunea și la orice secție din localitatea respectivă, însă pe liste suplimentare. Studenții din Brașov, de exemplu, vor putea vota în baza cărții de identitate la secțiile de votare din campusul universitar, pe liste suplimentare. În același mod vor putea vota și turiștii care se vor regăsi în Brașov sau în alte localități ale județului, în ziua alegerilor. Ei vor putea alege cea mai apropiată secție de votare, unde se vor înscrie pe listele suplimentare.
Cine poate solicita urna mobilă
Pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, din țară, președintele biroului electoral al secției de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua votării, însoțită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puțin doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială și cu materialul necesar votării (ștampilă cu mențiunea VOTAT, buletine de vot și timbre autocolante necesare pentru a se efectua votarea). Pot solicita urna specială și persoanele reținute, deținute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale. În această situație, procedura de exercitare a dreptului de vot este stabilită prin decizie a Biroului Electoral Central. Cererile de votare prin intermediul urnei speciale formulate de persoanele cu drept de vot internate în spitale pot fi depuse, cel mai târziu în preziua votării, la mai multe secții de votare din localitatea în care se află spitalul, stabilite prin decizie a biroului electoral județean.
Ce nu ai voie să faci în secția de votare
În timpul alegerilor prezidențiale 2019, există o serie de fapte care, desfășurate în secția de votare, sunt considerate contravenții sau infracțiuni, potrivit Codului penal. În primul rând, campania electorală este interzisă sub orice formă în ziua alegerilor, mai ales în secția de votare. De asemenea, alegătprii nu au voi de facă fotografii sau clipuri în interiorul secției de votare. Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales în timpul alegerilor prezidențiale se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, conform articolului 385 din Codul penal. Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un candidat este de asemenea faptă penală, pedepsită cu închisoare, de la 6 luni la 3 ani.
Avem de ales unul din 14
Biroul Electoral Central a validat candidaturile a 14 persoane la alegerile prezidențiale din 2019. Cei 14 candidați sunt: Klaus Iohannis (susținut de PNL, președintele în exercițiu) Viorica Dancilă (PSD), Dan Barna (Alianța USR-PLUS), Mircea Diaconu (susținut de PRO România și ALDE), Theodor Paleologu (PMP), Kelemen Hunor (UDMR), Ramona Ioana Bruynseels (Partidul Puterii Umaniste Social-Liberal), Cătălin Ivan (Partidul Alternativa pentru Demnitate Naționala), Viorel Cataramă (Dreapta Liberală), John-Ion Banu (Partidul Națiunea Româna), Sebastian-Constantin Popescu (Partidul Noua Românie), Ninel Peia (Partidul Neamul Românesc), Alexandru Cumpănașu (candidat independent), Bogdan Stanoevici (candidat independent)
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!