* Profesorii s-ar putea reîntoarce la catedre abia de miercuri dacă liderii federațiilor din Educație vor semna acordul cu Guvernul
Greva din învățămînt a intrat în cea de-a treia săptămînă, însă ar putea înceta miercuri. Ligia Mara, președinta Sindicatului Diaconul Coresi Brașov, a spus că școlile, liceele și facultățile vor fi închise cel puțin încă două zile. Liderii federațiilor reprezentative din educație vor decide mîine, după consultarea celorlalți membri de sindicat, dacă semnează proiectul de acord propus de Guvern. Avînd în vedere suspendarea procesului privind legalitatea grevei și ultimele discuții cu ministrul Pogea, vom consulta din nou oamenii, pentru ca ei să stabilească ce este de făcut în situația de față. Guvernul nu mai are disponibilitate să ne ofere nimic la salarii. Probabil doar prin vară se vor mai putea relua negocierile cu Guvernul, a susținut Ligia Mara.
Din 2007, o nouă lege
a salarizării
profesorilor
Liderii celor patru federații sindicale din Educație au fost invitați la Guvern, vinerea trecută, la cîteva ore după ce Secția de conflicte de muncă a Tribunalului București a dispus suspendarea procesului în care Ministerul Educației și Cercetării a cerut încetarea grevei pe motiv de ilegalitate. Noua rundă de negocieri dintre liderii sindicali și ministrul de stat Gheorghe Pogea s-a încheiat printr-o serie de modificări aduse proiectului de acord propus săptămîna trecută de Guvern. Prevederile privind finanțarea învățămîntului pînă în limita a 5% din PIB pentru proiecte de infrastructură și majorarea salarială de 8% pentru angajații din învățămînt au rămas nemodificate. În schimb, Guvernul s-a angajat să elaboreze pînă la 15 aprilie 2006, un proiect de lege privind salarizarea personalului bugetar, care să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2007.
Grafic pentru
plata restanțelor
Executivul le-a propus federațiilor sindicale din învățămînt să-și desemneze specialiști care să participe la realizarea proiectului de act normativ. O altă modificare se referă la procedura de achitare a restanțelor salariale față de cadrele didactice. Astfel, pentru personalul deja pensionat, dar care este îndreptățit să primească sumele restante, achitarea lor se va face în tranșe dispuse în limita a maximum trei luni. Pentru personalul care ar urma să iasă la pensie în cel mult 35 de luni, sumele vor fi reeșalonate astfel încît să fie plătite cel mai tîrziu la data pensionării. În cazul proceselor cîștigate, sumele vor fi achitate conform hotărîrilor judecătorești, într-o singură tranșă.
Tăriceanu îi cheamă pe dascăli la muncă
Premierul Călin Popescu Tăriceanu le-a cerut încă o dată profesorilor să reia cursurile. El consideră că va fi din ce în ce mai greu să fie recuperate întîrzierile din procesul didactic. Ceea ce poate Guvernul să accepte în acest moment, în privința majorării salariilor, este maximum care s-a propus. Cred că o continuare a grevei nu va ajuta în nici un fel, pentru că nu avem alte posibilități. Nu este vorba de o lipsă de disponibilitate a Guvernului. Această atitudine devine periclitantă pentru procesul de învățămînt, fără să poată aduce ceva în plus la salarii, a menționat premierul, sîmbătă.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!