Greva din învățămînt este, fără discuție, legitimă. Considerată de comuniști un pericol, iar de către post-comuniști o rămurică neglijabilă, educația a trăit din criză în criză, tîrîndu-se permanent pe marginea prăpastiei. Cu puține excepții - Mugur Isărescu, de exemplu - prim-miniștrii noștri s-au remarcat prin disprețul față de școală. Cu asta sîntem, cred, toți cei implicați, de acord.
Nu pot însă să nu observ că anul trecut, în 2004, cînd PSD ne-a dăruit cu cel mai penibil buget pe care l-am avut vreodată, sindicatele au tăcut mîlc, acceptînd pe nemestecate toate măgăriile. Acum, aceiași mielușei sindicali, au devenit zmei. Cel mai zmeu mi se pare domnul Cătălin Croitoru pe care nu l-am văzut deloc așa în timpul cît PSD se afla la manete. Probabil domnului cu pricina îi erau simpatice culorile albastre.
Mi se poate răspunde că e normal ca sindicatele să fie mai aproape de un partid social-democrat decît de unul liberal. Există însă aici o mică-mare problemă. PSD-ul, deși prețuia forța de impact a profesorilor, nu a făcut nimic pentru ei. Ba mai mult, a împins școala într-o criză fără precedent. La nivel universitar subfinanțarea cronică a dus, în 2004, nu acum, la niște situații aberante.
Probabil domnul Croitoru și ceilalți se bazează pe principiul că România e o țară amnezică, în care totul se uită a doua zi. Unii uită, alții nu.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!