De ce nu merg lucrurile în învățămînt? De ce sînt dotările la pămînt, iar salariile tot la fel? De ce este lăsată educația la coada cozii? Răspunsul la aceste întrebări - și la multe altele similare - se poate afla urmărind, simplu și fără bătăi de cap, ce s-a întîmplat ieri, la greva generală a cadrelor didactice. De la preșcolar la preuniversitar și pînă la academic, greva generală s-a caracterizat printr-o constantă de forță: lipsa de solidaritate. Au fost cadre didactice care au respectat voința de tip sindical a majorității. Și care au participat la greva generală, conștiente fiind că revendicările sindicatelor din învățămînt nu sînt făcute de florile mărului, că este vorba de baza materială a sistemului, de salariile lor, de existența lor, în cele din urmă. Au fost și cadre didactice - și nu tocmai puține - care au abordat chestiunea grevei dintr-o altă logică: nu pot lipsi de la ore, nici profesorii, nici elevii (studenții). Copiii au de dat examene, nu poate fi periclitată pregătirea lor. Ei trebuie educați, acest lucru nu poate fi neglijat. Și este corect și acest punct de vedere, dacă privești strict din acest unghi. Din păcate, copiii - că sînt elevi ori studenți - învață din greva generală din învățămînt altceva. O lecție despre lipsa de solidaritate. Și riscă să deprindă această mentalitate: solidaritatea nu are nici un rost, important este interesul imediat, oricît de meschin ar fi el. Sau de pseudoaltruist. Așa că dacă e să întrebăm de ce nu se rezolvă, răspunsul îl avem la îndemînă, în greva care a început luni: daia.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!