Odatã cu viitoarea instalare a bazelor americane în România, la Babadag ºi Constanþa, se îndeplineºte visul unei generaþii care n-a mai apucat sã vadã cã, în sfîrºit, au venit americanii.
Americanii „au venit“ pentru cã în România, dupã 15 ani de democraþie, s-au copt condiþiile pentru a avea baze militare occidentale. Tîrîº-grãpiº sau repede, þara a evoluat pe singurul drum pe care-l putea avea. Faptul cã aceastã renaºtere este mai dureroasã decît ne închipuiam, cu sacrificii pe care le vedem la tot pasul, nu trebuie sã ne determine sã gîndim cã, poate, ar fi fost mai bine altfel. Altfel, un alt drum, dupã pãrerea mea, nu existã.
Sigur, prezenþa bazelor americane nu ne va umple traista. Pe de altã parte însã avem posibiliatea sã muncim în liniºte, sã ne concentrãm pe ce avem de fãcut pentru a trãi mai bine ºi, implicit, pentru a ridica þara. Dacã bunicii noºtri ar fi avut aceastã imensã ºansã, ar fi fost fericiþi. Acum noi, sceptici, balzaþi, preocupaþi de viaþa de zi cu zi, sîntem gata sã privim aceste garanþii de secutiate ca pe ceva firesc.
Avem datoria moralã sã nu avem orbul gãinii ºi sã ne amintim prin ce-au trecut generaþii de români ca sã ajungem aici. Fãrã memorie, nu ne meritãm nici prezentul, nici viitorul.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!