Pîra - și mă refer aici strict la cea politică, deliberat lăsînd la o parte delațiunea - este sport național. Și de tradiție. Cu oarece secole în urmă, drumul pîrii ducea la Stambul. La Sublima Poartă se turna. Acolo mergeau cu jalbele, cu pîrîle, făceau și desfăceau. A mai fost o scurtă perioadă în care se mergea și pe la cancelarii vestice, pe timpul Regulamentelor Organice. Dar n-a durat mult pîra la Viena sau Paris. Și a venit o nouă și lungă perioadă în care s-a pîrît la Răsărit. La Moscova. Juma de secol. Acum, coordonatele geografice s-au schimbat încă o dată. Se pîrăște, dar la vest. La Bruxelles. Dar tot fără ezitare. Politicienii sînt cei de-o fac. Cei din opoziție, fără excepție. Recenta istorie o demonstrează din plin. Pe guvernarea PSD (PDSR, mă rog, cum era pe-atunci), exista un partid, PNȚCD care turna la Consiliul Europei într-o feerie. Din 96, țărăniști au venit la putere. Iar la pîrît a trecut PSD-ul. La Bruxelles, dar intens. În 2000, PSD, golit de pîri, vine la putere. Și trec la turnat liberalii și democrații. Acum s-a pus iarăși de rocadă. Năstase și compania pîrăsc. Ce trebuie însă reținut: niciodată pîra nu a fost una fără motiv. Totdeauna a existat un rezon. Ca acum, cînd Năstase și Văcăroiu se cramponează de păstrarea funcțiilor. Și se plîng la UE. Arată cu degetul. Toarnă. Că se spală rufele în public, deja nu mai contează, esențial este să pută cît mai tare și să se împroaște cît mai mult. Că, de plătit, plătesc alții. Alegătorii, mai exact.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!