Ieri ar fi trebuit să fie sărbătoare în toate cele 474 de instituții școlare din județ Numai că, deși elevii sînt egali în sistemul de învățămînt,
nu toți pornesc pe drumul cunoașterii cu șanse egale
Ieri-dimineață a sunat primul clopoțel din anul școlar 2005-2006. Aproape o sută de mii de elevi și aproximativ nouă mii de dascăli au trecut pragul grădinițelor, școlilor și liceelor din județul Brașov. Festivitatea oficială de deschidere a noului an de învățămînt a avut loc la Colegiul Național Andrei Șaguna (foto), cea mai prestigioasă instituție școlară brașoveană. Prefectul Aurelian Danu, primarul George Scripcaru, președintele Consiliului Județean, Aristotel Căncescu, și senatorul Nicolae Vlad Popa, ultimii doi foști șaguniști de frunte, au fost invitați în sala festivă a colegiului. Fanfara șaguniștilor a intonat Imnul de Stat al României. Anul școlar a început sub binecuvîntarea lui Dumnezeu, dată de preotul Zenobie Moșoiu. Inspectorul școlar general Carmen Tănăsescu a citit mesajul transmis de ministrul educației și cercetării, Mircea Miclea, iar profesoara Mariana Ionescu, directorul colegiului, le-a înmînat insigne șaguniste celor mai merituoși boboci, adică elevilor care au intrat în clasa a V-a, respectiv a IX-a. Ieri ar fi trebuit să fie sărbătoare în toate cele 474 de instituții școlare din localitățile județului. Numai că, deși elevii sînt egali în sistemul de învățămînt, nu toți pornesc pe drumul cunoașterii cu șanse egale. Ca în viață.
Școala din cătun cu 11 elevi
În fostul canton CFR din Poiana Florilor își duce viața uitată de lume cea mai mică școală din județ l Are numai 11 elevi, iar la deschiderea anului copiii au fost întîmpinați, în clasa proaspăt dată cu var, numai de domnișoara învățătoare.
O școală mică și săracă, de la țară. Deschiderea anului școlar a fost simplă, fără primar, parlamentari, fără discursuri interminabile. Doar cei 11 copii, din clasa întîi și pînă într-a patra, veniți cu mămicile și cu cîte un buchet mare de flori culese din grădină. Și învățătoarea lor, Gabriela Bulău (foto). Domnișoara, cum îi spun copiii. Doi copii au început clasa întîi, patru sînt în clasa a doua, doi într-a treia și trei într-a patra. Toți cei trei copii dintr-a patra sînt frați. S-au născut la diferență de cîteva minute. Și în clasa a doua, doi dintre cei patru micuți sînt frați gemeni. Mai toți părinții elevilor de azi au învățat tot în această școală. Unde aproape nimic nu s-a schimbat de 30 de ani încoace.
La marginea satului
Pe Drumul Național 10, dincolo de Prejmer, în marginea comunei Teliu, e satul Poiana Florilor. Dincolo de viaduct, pe un drum desfundat și plin de bolovani, la cîteva sute de metri după gară. Școala stă cocoțată pe o prispă înaltă de lemn, cu cîteva trepte cam șubrede. A fost inițial un canton CFR. De peste 30 de ani, este școală. Iar condițiile și dotările nu s-au schimbat prea mult de atunci. Așa spune și bătrîna care îngrijește de școală. Stela Nistor, sau tanti Stela, cum îi spune toată lumea din școală, are 72 de ani. Și aproape jumătate din viață și-a petrecut-o aici. Am un sfert de normă. Și fac de toate: curățenie, aduc lemne, fac focul. Școala, de cînd a fost, merge bine, și mai ales acuma, de cînd e «domnișoara», spune bătrîna. La un moment dat, școala a fost la un pas de desființare, din cauză că sînt prea puțini elevi. Dar părinții nu au vrut, pentru că asta i-ar fi obligat pe micuți să facă naveta tocmai la Teliu.
Cărțile cele noi sosesc astăzi
Astăzi ne-am întîlnit cu domnișoara, i-am adus flori, și ea ne-a dat cărțile de matematică, de religie, abecedarele... Și ne-a spus că anul ăsta trebuie să învățăm mai bine, pentru că, dacă nu învățăm bine și avem media «i»... e de rău. Mai zi și tu, Ioana!, o îndeamnă Georgian, spre hazul colegilor lui, pe sora lui geamănă. Copiii nu au primit ieri toate manualele. Probabil vor veni astăzi. Întîi ajung la școala din centru, din Teliu, apoi ni le repartizează și nouă, spune învățătoarea. De rechizite se ocupă părinții. De restul materialului didactic, tot domnișoara învățătoare, care a făcut cu mîna ei majoritatea planșelor și a făcut rost și de cîteva atlase mai noi. Copiii ar mai avea nevoie de o hartă mare, a României, pentru că cea veche e veche rău, și e doar o hartă economico-administrativă. Cam astea sînt dotările școlii. Aici nu a ajuns încă internetul și nici măcar un calculator. Copiii te privesc mirați dacă îi întrebi de videoproiector sau microscop. Ar fi fericiți să le repare cineva WC-ul turcesc din curtea școlii. Că e tare șubred. În școala lor, nu există nici măcar un televizor, iar casetofonul, dacă este nevoie, îl aduce domnișoara de acasă, pe al ei.
Gemeni și tripleți într-o singură clasă
Georgian și Ioana, sora lui geamănă, vin în fiecare dimineață la școală singurei, pe jos. Fie vară, fie iarnă. Ioana spune că fratele ei n-o ține de mînuță, că e mai mîndru. Fiecare pe drumul lui!, pune băiatul lucrurile la punct. Cătălin, Claudiu și Cosmin Mirică sînt și ei frați. Tripleți. Ei trei sînt singurii elevi din clasa a IV-a. Seamănă ca trei picături de apă și poartă hăinuțe la fel. Dar nu stau unul lîngă altul în bancă. Cosmin s-a așezat lîngă gemenii dintr-a doua E destul de greu, mai ales cu problemele lui Cosmin, spune mama. Copiii ei stau cel mai departe de școală, iar ea trebuie să-i ducă și să-i aducă de la școală în fiecare zi. Cosmin are un handicap la picior și nu se descurcă prea bine, mai ales cînd este zăpadă sau noroi. Mama lui este nevoită să-l ducă în brațe pe drumul plin de bolovani de la șosea și pînă la școală. În schimb, Cosmin învață foarte bine.
Copiii sînt la fel, și la țară și la oraș
Gabriela, domnișoara învățătoare, predă de șapte ani la clase simultane, la țară. Acum stă în Brașov și face naveta, în fiecare zi, cu trenul. Am primit repartiție aici. De fapt, i-am ținut o dată locul unei colege și mi-a plăcut foarte mult zona, mi-au plăcut copiii și am spus că aș vrea să obțin post aici. Următorul an am primit repartiție și de atunci am rămas, povestește învățătoarea. Ăsta e al treilea an la Poiana Florilor. E program simultan, orele încep la ora opt și se termină la 14.00. Clasele întîi și a treia încep la 8.00 și termină la 12.00, a doua și a patra vin de la 9.00, respectiv 10.00 și termină la 14.00. Sînt doi copii în clasa întîi, patru în clasa a doua, doi într-a treia și trei într-a patra, îmi explică ea. De obicei, copiii fac împreună unele ore, muzica, educația fizică sau desenul, în așa fel încît să le vină mai ușor. Copiii sînt foarte activi, foarte interesați. Nu cred că există diferențe între nivelul intelectual al elevilor de la sat și al celor de la oraș. Majoritatea care au plecat de la noi de la școală și-au continuat studiile, cel puțin pînă la liceu. Marea problemă cred că este la nivelul mentalității. Părinții lor își impun standarde minime pe care le ating repede. Iar asta se transmite și la copii, care nu-și doresc o altă condiție socială, crede învățătoarea.
O sală văruită și alta fără podea
Clădirea școlii din fostul canton are trei săli. De fapt, doar două camere și un hol, folosit pentru păstrarea materialelor didactice. Cea mai călduroasă încăpere a fost aleasă pentru sala de clasă. Cealaltă nu are dușumeaua completă și este foarte frig iarna, spune învățătoarea. Fonduri din partea Primăriei, pentru acest an, nu au fost alocate școlii din Poiana Florilor. Nici măcar pentru reparațiile curente. Curățenia s-a făcut cu ajutorul părinților. Sala de clasă miroase a var proaspăt. Este singura care a fost văruită și vopsită. Clădirea ar avea nevoie de ceva reparații. Bine că acoperișul e bun și nu plouă în clasă. Iar soba cu lemne face destulă căldură iarna. Gazul n-a ajuns pînă acolo. Și nici canalizarea. Rezervorul lavoarului este umplut cu apă de izvor. La toaleta din curte însă chiar am avea nevoie de un ajutor, s-o reparăm, spune învățătoarea.
Nici un vizitator
Copiii sînt însă mulțumiți. Ne petrecem tot timpul împreună. Și orele, și pauzele. Jucăm ascunsa sau prinsea sau hoții și vardiștii, chiar și fotbal. Ne place tare mult de domnișoara și ne înțelegem bine. Numai atunci cînd facem cîte-o prostie nu mai e așa de bine, dar domnișoara ne ceartă și pe urmă ne iartă, spune Georgian. I-am întrebat dacă la ei la școală a venit vreo personalitate în vizită, să vadă cum și unde învață. Păi, eu m-am întîlnit cu Mădălin, verișorul colegului meu, spune un copil, iar ceilalți se pun pe rîs. Domnul v-a întrebat despre o persoană publică. De exemplu, primarul. Sau despre cineva din județ, le explică domnișoara. Păi, a venit o inspecție, anul trecut, își amintește Georgian. Ne-a scos la tablă, ne-a pus să scriem ceva, am socotit, și cam atîta a fost. Nici măcar nu ne-au scos pe toți la tablă, bombăne sora lui. Pe ea inspecția asta n-a prea impresionat-o.
Abac în loc de calculator
Dacă-i întrebi pe copii cum ar vrea să fie școala lor, nu prea știu ce să răspundă. Mare, frumoasă, să aibă sală de sport și calculatoare, spun ei. Parcă ar mai vrea ceva, dar nu știu exact ce. N-au mai văzut altă școală. Alexandra Cucoș a văzut însă școala din Teliu, pentru că a fost elevă acolo, în clasa întîi și a doua. Acolo e clasa mai mare și aveam și sală de sport. Copiii nu învață toți la un loc. Fiecare clasă are o altă sală. Și sînt și copii mai mari, își aduce aminte fetița. În afară de tripleți, toți elevii din Poiana Florilor au văzut primul calculator din viața lor acasă la domnișoara. Ne-am uitat la un film cu Harry Potter, a fost fooooarte frumos!, spune Alexandra Toma, o fetiță cu codițe împletite, din clasa a II-a. Cînd au auzit că există școli unde copiii au telefoane mobile, iar perdelele de la clasă se închid automat, copiii din Poiana Florilor s-au lăudat că și la ei au la școală două abace, cu bile mari, colorate, de lemn.
CONTINUARE