PSD este un partid care se confrunta cu probleme dintre cele mai serioase. Pe de o parte, cu un atac extern de mare intensitate: schimbarea presedintilor celor doua Camere. Pe de alta parte, tot la capitolul „factori externi“, avem „razboiul stenogramelor“. Nu vorbesc despre implicatiile penale, desi au si acestea rolul lor. Ci despre gherila care macina imaginea partidului asemanator scandalurilor legate de coruptia la nivel de vîrf din PSD. Si apoi, pentru ca întotdeauna trebuie sa existe si o bomboana pe coliva, este vorba despre macinisurile interne. Si nu neaparat despre trezirea unui Geoana care vorbeste despre curmarea coruptiei din PSD prin înlocuirea actualei garnituri cu echipa de la tineret-sperante sau care glasuieste despre un parlament unicameral, ceva în genul fostei Mari Adunari Nationale, chiar daca nu rosteste si o sintagma de genul: „un singur om, o singura vointa“. Mai degraba as arata spre Ion Iliescu. Care apare din nou la rampa. Si nu oricum, ci printr-o iesire perfect sintetizata în antologica fraza: „La tîlharii ati stiut sa fiti solidari, ca sa ma schimbati. Dar nu ati stiut sa iesiti sa aparati partidul (...). Am tot asteptat ideile reformatoare, dar nu au venit. În schimb, mi se pun tot felul de etichete, ca sînt batrîn si comunist, dar o sa vedem noi daca asa este.“ Este o replica asupra careia analistii ar trebui sa zaboveasca. Aflat într-o acuta criza de identitate si personalitate, PSD poate reveni oricînd la etapa Iliescu cu ABSOLUT tot ce înseamna ea. Adica o... interesanta reforma.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!