Drumul glorios al României spre Europa are toate șansele să se frîngă în toamnă, o dată cu raportul de țară. Reacțiile care vin dinspre spectrul politic german nu sînt întîmplătoare. Punctul de vedere al coaliției care, în mod evident, va veni la guvernare după anticipatele din această toamnă de la Berlin nu trebuie neglijat. Este limpede pentru orice spectator al scenei politice germane că CDU și aliatul său social-creștin vor cîștiga scrutinul. Opinia lor e clară: România nu este aptă de integrare în 2007. Nici în 2008. De fapt, opinia nu este solitară. Prin votul negativ dat Constituției europene de Franța și Olanda (iar sondajele arată că nici Italia nu este departe, apropo de respingere) o parte semnificativă e UE ne spune nu. Nu explicit României, ci extinderii ca principiu. Iar noi urmează a cădea nu în Africa neagră, evident, ci în Europa gri, de dincolo de granițele uniunii guvernate de - atenție - catolicism. Sau chiar într-una neagră. Și atunci se pune, la fel de legitim, întrebarea: pentru ce efortul de preaderare? Cel legat de dezvoltare economică, de modernizare a infrastructurii, de instituții democratice își are logica lui normală, este îndreptat spre mai binele comun. Dar alinierea galopantă a prețurilor și tarifelor la o lume care ne este refuzată mai are, în acest caz, vreun rost? Aceasta fiind, în esență, întrebarea. O întrebare care ar trebui să modeleze întregul pachet de politici guvernamentale ce vor urma raportului de țară din această toamnă. Cînd se va vedea dacă-i albă sau neagră.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!