Pentru comentatorii politici, inclusiv amatori, tema de mai sus este o adevărata mină de aur. La concurență cu discuțiile despre cinste, foarte adesea vine vorba despre cît îi duc capetele pe cei aleși. Cum știe oricine, de cele mai multe ori verdictele sînt negative. Cu discreta satisfacție adusă de sentimentul propriei superiorități intelectuale, comentatorul observă că o decizie sau alta nu denotă prea multa inteligență. Din delicatețe, cuvîntul prostie nu este rostit și nici scris, fiind folosite diferite eufemisme.
Cu cîțiva ani în urmă, un psiholog occidental a făcut oarecare vîlvă cu o propunere șocantă. El a recomandat ca viitorii șefi de stat să fie testați cu privire la integritatea lor mintală. Cu alte cuvinte, specialiștii să se pronunțe dacă nu cumva respectivii ascund vreo țicneală latentă. Cum era de așteptat, ideea a rămas o ciudățenie fără urmări. Politicienii sînt înconjurați de armura impenetrabilă adusă de succes. Cum să bănuiești că-i nebun un ins vizibil de douăzeci de ori pe zi la televizor?!
Ceva asemănător se petrece, pare-se, și în privința inteligenței. Nu poți să spui sau să scrii ceva rău despre mansarda politicienilor. Ar însemna, printre altele, să-i insulți pe alegătorii acestora.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!