* Acum cîteva zile, în Germania, Raluca a spus pentru prima oară mama * O minune pentru care Eugenia crede că nu va putea niciodată
să mulțumească îndeajuns lui Dumnezeu și oamenilor care i-au ajutat copilul să trăiască
Uite, Raluca, am ajuns acasă, puiu mamii, spune Eugenia cu lacrimi în ochi, ținînd în brațe fetița pe jumătate adormită după lungul drum din Germania. Și-și face o cruce mare, mulțumind lui Dumnezeu că s-a întors cu bine în casa ei. Eugenia și Mihai Timofte, părinții Ralucăi, sînt, de aseară, din nou în micul lor apartament pe care l-au părăsit acum două luni cu sufletul sfîșiat de teamă, disperare și speranțe. Atunci, fetița lor, pe care o iubesc ca pe lumina ochilor, era pîndită în fiecare clipă de umbra morții, din cauza tumorilor care îi cuprinseseră ochișorii. Acum, Raluca, copilul pe care medicii germani de la Clinica Universitară de Oftalmo-Oncologie Pediatrică din Essen l-au salvat în ceasul al doisprezecelea de la o stingere chinuită, are șanse să crească mare. Nimeni nu poate încă, la atît de puțină vreme de la complicatele proceduri chirurgicale, să spună cît de mult se va bucura Raluca de darul luminii. Vor urma cinci ani de controale dese și investigații repetate și tot atîția ani de drumuri în Germania. Important este că fetița trăiește. Și că Dumnezeu, dăruind putere de-a dărui oamenilor cu suflet, și-a pus mîna ocrotitoare pe creștetul micuței. Acolo, în Germania, în urmă cu cîteva zile, Raluca a spus pentru prima oară mama. O minune pentru care Eugenia crede că nu va putea să mulțumească vreodată îndeajuns lui Dumnezeu și oamenilor care i-au ajutat copilul.
Am ajuns
în ultimul ceas
Medicii de la clinică ne-au spus că am ajuns cu fetița în ultimul ceas. Dacă mai întîrziam, poate chiar și o săptămînă-două, tumorile nu mai puteau fi operate. Și o pierdeam pe Raluca, spune Eugenia. Și-i dau lacrimile. Acum plînge însă mai mult de bucurie. Au trecut de atunci aproape două luni. Nu știa cîte zile mai are copilul ei. Acum fetița ei trăiește. Și va împlini pe 23 august nouă luni. De parcă ar înțelege ce este în sufletul mamei, micuța gîngurește și se joacă cu piciorușele dolofane. Erau la clinică și copii de cîteva săptămîni care se născuseră cu retinoblastom. Cu cît se face operația mai repede, cu atît șansa lor de a trăi și de a vedea e mai mare. Noi, din păcate, nu am putut ajunge mai repede. Iar tumorile s-au dezvoltat foarte mult. Nu știm cît va zări micuța cu ochiul care i-a rămas. Mulțumim însă lui Dumnezeu că trăiește. Și ne rugăm să nu se refacă niciodată tumoarea extirpată, mai spune Eugenia. Nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut noi, dar dacă, Doamne ferește, află că au un copil cu retinblastom să nu piardă nici o clipă și să facă tot posibilul să-l ducă cît mai repede în Germania. Și așa, de cele mai multe ori, în România, diagnosticul corect în cazurile astea e pus foarte tîrziu. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar ăsta e adevărul, spune Eugenia.
Am avut noroc
de oameni minunați
Eugenia și Mihai spun că nu e zi să nu se gîndească cu recunoștință la oamenii de aici, de acasă, care i-au ajutat să-și salveze copilul. Dacă oamenii aceștia minunați, care s-au înduioșat de nenorocirea noastră, nu ne-ar fi ajutat să strîngem așa de repede banii pentru tratamentul în Germania, nu aveam nici o șansă. Fetița s-ar fi prăpădit cu zile. Cum s-a dus și băiețelul nostru acum patru ani, spune Mihai. Și în Germania au avut parte de multă bunăvoință. S-au purtat toți medicii așa de frumos cu noi, chiar dacă eram niște oameni simpli din România. Iar asistentele o iubeau pe Raluca și se jucau mereu cu ea. O plăceau că e așa grăsuță și vioaie. Dar și că e cumințică. A trecut sărăcuța prin atîtea și aproape că n-a plîns niciodată. Atîtea anestezii, atîtea tratamente, mititica. Noi am fost lîngă ea, dar ea drăguța a dus greul și a fost puternică, așa micuță cum e. Mare ajutor au primit soții Timofte și de la Doina Istrate. O româncă, plecată de peste zece ani din țară, care locuia la zeci de kilometri de Essen, dar care a venit de fiecare dată cînd ei au avut nevoie de traducător în discuțiile cu specialiștii clinicii.
Cinci ani de griji
În locul ochișorului pierdut, Raluca are de joi o proteză specială. Care nu are numai valoare estetică, ci una funcțională, astfel încît mușchii oculari să-și păstreze funcțiile. Proteza, lucrată în mare parte din silicon, imită perfect întreaga anatomie a ochiului. Costă 380 de euro. Și trebuie schimbată pe măsură ce copilul se dezvoltă. Acum, în primul an, este nevoie de cîte o proteză nouă la fiecare două luni. Asta înseamnă cîte 380 de euro de fiecare dată. Pînă la cinci ani, periodic, proteza va fi schimbată. Și tot pînă la cinci ani, perioada cea mai fragilă și de risc pentru copiii care au trecut prin tratatamentul pentru retinoblastom, Raluca va trebui să meargă la controale și noi investigații la clinica din Essen. Asta înseamnă cinci ani de luptă tăcută cu posibilele efecte ale acestei boli cumplite. Și multe cheltuieli pentru părinții care nu-și pot permite să abandoneze nici o clipă cursa pentru viață cîștigată de copilul lor. Primul drum pe care Raluca și părinții ei trebuie să-l facă din nou în Germania este programat pentru 11 octombrie, ziua în care fetița este așteptată la primul control și prima schimbare de proteză. Tot atunci medicii germani vor putea vedea cum evoluază ochișorul salvat.
Dacă Dumnezeu
a vrut să trăiască, ne va ajuta
Cît a lipsit de acasă, acolo în Germania, Raluca a crescut cîțiva centrimetri. Și s-a mai împlinit. Cînd a plecat avea doi dințișori. Acum are șase. Și tocmai îi mai crește unul. Care o cam supără. De aceea, roade cu hărnicie orice jucărie îi pică în mînă. A încercat chiar cu degețelele de la picioare. N-a fost prea bine, așa că acum preferă doar să se joace cu piciorușele. Tot în ultima vreme a învățat să stea și în funduleț, fără să mai fie nevoie de pernuțe de sprijin. Îi place poziția asta, și-și așază mînuțele cu brațele încrucișate, ca un omuleț pus pe gînduri. Cel mai mare dar făcut părinților ei a fost însă ziua în care a spus clar mama. Fetița a crescut și e vioaie ca orice copilaș, deși a trecut în tot acest timp prin multe investigații, cinci săptămîni de chimioterapie, anestezii, o operație delicată cu laser și intervenția de protezare. Chiar și aseară, după o zi în care a făcut un drum cu mașina de la Essen la Dusseldorf, apoi cu avionul de acolo la București și încă un drum cu mașina de la Otopeni la Codlea, Raluca mai avea puterea să țină ochișorii deschiși și să gîngurească. Fără să plîngă. Dacă Dumnezeu a vrut ca micuța să trăiască, ne-o ajuta acum să ducem la capăt și următorii cinci ani, spune Eugenia, sărutînd cu duioșie obrăjorii bucălați ai Ralucăi.
Un patron cu suflet
Patronul firmei codlene SC Roticu SRL, la care Mihai Timofte este angajat ca instalator, i-a înțeles durerea și disperarea și a fost alături de el în această încercare. La fel ca toți ceilalți colegi ai lui Mihai. Nu este o firmă mare, dar oamenii de acolo au suflet mare. Firma, care se ocupă cu instalarea centralelor termice, a acoperit costurile biletelor de avion ale părinților și micuței Raluca pînă în Germania și înapoi. Patronul firmei (medalion) a condus ieri, chiar el, mașina cu care familia Timofte s-a întors acasă de la aeroport. A ajutat la bagaje și a plecat apoi cu discreția pe care numai oamenii cu noblețe sufletească o cunosc.
Listele Salvați-o
pe Raluca!
N-o lăsați pe Raluca să moară, era strigătul de ajutor al familiei Timofte, rugăminte pe care Monitorul Expres a strigat-o mai departe, imediat cum a aflat povestea Ralucăi și a părinților ei. În speranța că strigătul de ajutor va ajunge la inima brașovenilor. Cu voia lui Dumnezeu, cititorii noștri, oameni ale căror inimi nu sînt niciodată prea uscate ca să înțeleagă durerea altor semeni, au făcut o minune pentru bebelușul care era prea mic ca să înțeleagă că este pîndit de umbra morții. Pe listele Salvați-o pe Raluca deschise la redacție și în contul umanitar s-au adunat într-o săptămînă cei 10.000 de euro care reprezentau prețul vieții Ralucăi. Banii au venit de la brașoveni, dar și de la alți români din țară și străinătate. Iar Raluca a ajuns la timp în Germania. A ajutat-o să trăiască bunătatea oamenilor. Listele Salvați-o pe Raluca vor rămîne acum deschise pentru cei care vor să împlinească minunea. Așa încît fetița să poată ajunge la clinica din Germania la fiecare control de care are nevoie pentru a învinge și ultimele încercări ale bolii de a se arăta mai puternică.
Mulțumim, oameni buni, că ne-ați redat speranța și ne-ați adus lumină în suflet. Pentru că sufletul nostru este Raluca. Iar fără voi, fetița noastră s-ar fi stins ca o lumînare. În toate rugăciunile noastre ne rugăm să vă dea Dumnezeu sănătate și bucurie și copii sau nepoți sănătoși . Dacă ar ști să vorbească, și Raluca v-ar mulțumi pentru darul de viață pe care l-ați făcut pentru ea. Acum, însă, abia a învățat să spună «mama». Iar eu vă dau în dar fericirea pe care o trăiesc atunci cînd o aud rostind asta.
Eugenia Timofte,
mama Ralucăi
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!