Tăriceanu este înamorat de președintele Băsescu și de PD. Atît de înamorat încît s-a străduit din răsputeri să evite a le pronunța numele. Iar cînd Băsescu s-a arătat gata a interveni în rezolvarea tensiunilor din Alianță, liderul liberal a sărit ca ars, răspunsul fiind mai mult decît acid; de-a dreptul desprins din panoplia dîmbovițeană. Întreaga poveste cu uite demisia, nu e demisia, amplificată de cea a Monei Muscă a scos în evidență falia imensă apărută între Cotroceni și Victoria. Calea anticipatelor fusese hotărîtă în Alianță și agreată de ambele partide. Decizia unilaterală a premierului a dat totul peste cap și a făcut nu numai să se rateze momentul prielnic, ci și să ridice o uriașă minge PSD-ului. Dacă Tăriceanu nu s-ar fi lăcomit la scaun, funcție, putere, Alianța ar fi avut șansa de a cîștiga, pe calea anticipatelor, o majoritate confortabilă, care i-ar fi permis o guvernare fără emoții. Așa însă, anticipatele, chiar dacă vor mai apărea, vor veni prea tîrziu. Între timp PSD a reușit să puncteze semnificativ prin amendamentul adus la Legea referendumului. Conform acestuia, președintele țării poate fi demis prin referendum, cu jumătate plus unul din voturile populației cu drept de vot. Ceea ce dă opoziției o armă redutabilă. Acestea sînt primele rezultate ale schismei dintre Cotroceni și Palatul Victoria. O schismă mică. Dar care poate prefigura una majoră, în care unul dintre partidele din Alianță să fie înlocuit de PSD. Cu toate consecințele asupra reformei (și corupției) ce decurg de aici.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!