Theodor Stolojan este deja asociat cu tradiția de a spune pe nume celor mai neplăcute lucruri. În perioada în care a fost premier, chiar devenise îndrăgit de pensionarele CAP care exclamau: Vezi, maică, iar o să fie și mai rău, dar ăsta măcar ne spune... Stolojan nu și-a schimbat obiceiul. Își compune aceeași figură complet lipsită de charismă și o trîntește: În Alianță există tensiuni. În teritoriu, în multe locuri, Alianța nu mai funcționează. Ceea ce este mai mult decît adevărat. Și deja tensiunile se resimt, sînt percepute și dincolo de bucătăria internă (cum zicea Tăriceanu). Stolojan propusese chiar o soluție pentru depășirea momentului: o comisie care să analizeze, în teritoriu, cauzele. Și care să ducă la înlăturarea (s-o spunem elegant) disfuncționalităților. Propunere neîmpărtășită de Tăriceanu. Și nici de Boc, care privește cu multă reticență o atare întreprindere. Cu toate acestea, disfuncțiile există. Ele nu pot fi negate. Iar energiile sînt consumate în frecușuri interne, în rivalități inexplicabile, în loc să fie canalizate spre două ținte majore. Fundamentale. Prima - punerea în aplicare a programului de guvernare D.A., pentru care s-au primit voturile. A doua, efectiv politică, ținerea la distanță a PSD, principal și deloc lipsit de pericol adversar. Dar tensiunile crescînde din interiorul D.A., nu de doi douăzeci V, ci de-a dreptul de trei optzeci, blochează Alianța. Iar imaginea bună pălește. Mai mult, demisia anunțată de Mona Muscă (din guvern și din calitatea de vicepreședinte PNL) erodează și mai mult această imagine. Iar PSD punctează stînd la plajă, fără a mișca un deget.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!