Tăriceanu o ține morțiș: luni va declanșa procedurile pentru anticipate, chiar dacă votul din Parlament a fost cum a fost. Există și explicația votului: să nu fie blocate marile reforme structurale din justiție. Și o explicație a demisiei: premierul nu poate accepta blocarea unor aspecte socotite relevante pentru reforma în justiție. La o atare reacție din partea ambelor tabere - putere/ opoziție - nu poți avea decît un unic tip de comentarii, expresiile făcînd parte din categoria maturitate politică, respectarea principiilor etc. Adevărul este însă un pic mai departe de aceste imagini menite a zugrăvi o clasă politică model. S-ar putea spune că au fost puse față în față două tabere: pe de o parte cei care se tem de anticipate pentru că numai ei știu cîți bani au scos din buzunar și cu cîte emoții s-au văzut în fotoliul de parlamentar; pe de altă parte cei care, în numele disciplinei de partid, au votat dincolo de teama lor. Dacă frica de anticipate a parlamentarilor ar fi făcut ca votul să înlăture intenția lui Tăriceanu de a demisiona, rezultatul ar fi fost clar: Băsescu ar fi intrat în posesia unei MAN, gata oricînd să danseze după cum cîntă Cotrocenii. Ajungea arătatul pisicii. Întregul joc de glezne face însă să treacă neobservată adevărata miză: justiția. Politicul românesc a evoluat. Pîrghiile se mută în zona delicată a controlului asupra legalității, în zona minată a instanțelor. A controlului asupra constituționalității. De unde începe și unde se sfîrșește totul. Dar fără a șifona pozele... de grup pentru afară.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!