Crucea din Șchei, despre care s-a spus că a aparținut părintelui Arsenie Boca, a fost de fapt dintotdeauna a Bisericii Sfînta Treime, primită ca donație de la o familie, și n-a fost descoperită pentru că n-a fost pierdută
În fotografia document, Arsenie Boca ține în mînă această cruce în 15 septembrie 1946 pentru că părintele Voineag i-a dat-o pe timpul slujbei de resfințire a bisericii
Nici măcar o zi nu a trecut de la minunea găsirii crucii părintelui Arsenie Boca la Brașov pînă la apariția primelor îndoieli. Oamenii și-au pus întrebări, mai ales bătrînii șcheieni care își amintesc bine istoriile locului. Este crucea din Șchei crucea lui Arsenie Boca, așa cum a lăsat să se înțeleagă preotul care a și expus artefactul? Monitorul Expres a aflat din mai multe surse demne de încredere că această cruce nu a aparținut niciodată părintelui Arsenie Boca, ci Bisericii Sfînta Treime de Pe Tocile. A fost această cruce pierdută timp de aproape șapte decenii? Nu. A fost folosită mai tot timpul, la slujbele de la Biserica Sfînta Treime din Șchei. Fotografia în care apare Arsenie Boca ținînd crucea în mîini este o descoperire recentă? Nu. A stat chiar înrămată în biroul părintelui Valeriu Voineag. Este o fotografie din 1947? Nu, a fost făcută în 1946. Și nu este singurul instantaneu de la acea sărbătoare. Dacă această cruce prezentată drept o descoperire nu este crucea părintelui Arsenie Boca, atunci poate fi una făcătoare de minuni? Părintele Adrian Stângaciu, cel care a lămurit misterul, are și cel mai bun răspuns: Este oricum o cruce sfîntă, fiindcă a fost răstignit Hristos pe ea.
Descoperire, și nu prea
Acum cîteva zile, pe 1 septembrie, o știre făcea înconjurul României, anunțînd că a fost găsită la Brașov crucea părintelui Arsenie Boca. Emoția a cuprins întreaga lume creștină, fiindcă despre acea cruce se spune că era una specială, care îl ajuta pe părinte să se facă nevăzut. Nu doar puterile miraculoase ale crucii au fost motiv de tulburare, ci și minunea că acum puteam atinge ceva ce a aparținut preotului atît de iubit în Ardeal. Dar, în scurt timp, au apărut semnele de întrebare și îndoielile. N-ar fi fost așa, dacă descoperitorii artefactului nu ar fi dat explicații neverosimile și contradictorii. Chiar și așa năucitoare și deloc clare, afirmațiile au fost luate de bune, fiindcă de întîmplare este legat chiar părintele prof. dr. Aurelian Reit, parohul Bisericii Sfînta Treime din Tocile, locașul unde crucea a ieșit la lumină. Liviu Pandele, om de afaceri brașovean și doctor în istorie, a povestit că părintele Reit a găsit această cruce și e chiar crucea Sfîntului Ardealului. Numai că, de la o declarație la alta, amănuntele nu s-au mai potrivit. Amîndoi au o legătură cu această descoperire, dar își amintesc lucruri diferite. Cei mai buimăciți au fost șcheienii, cărora crucea care ar fi stat ascunsă timp de 69 de ani li s-a părut foarte cunoscută. Ca să nu mai spunem că și împrejurările în care s-ar fi făcut descoperirea sînt destul de ciudate. De aici a început controversa ca, în final, Mitropolia Ardealului să fie nevoită să ceară un răgaz pentru lămurirea poveștii. În așteptarea concluziei, am căutat adevărul chiar la locul faptei, în biserica din Tocile.
Am slujit cu această cruce pînă în 1996
Liviu Pandele, cel care a anunțat primul vestea, a spus jurnaliștilor că a făcut descoperirea împreună cu preotul Reit. Apoi, declarațiile s-au cam încurcat: ba că au găsit crucea în arhivă, ba în altar, ba înaintea fotografiei, ba după, ba că avea inscripționată data de 15 septembrie 1947, ba că data era menționată pe fotografie, ba că era 1946, ba 1947, ba că e o cruce din argint, ba dintr-un metal inoxidabil. La un moment dat, nu ne mai rămînea să credem decît ceea ce vedeam cu ochii noștri: că în fotografie erau într-adevăr preoții Arsenie Boca și Valeriu Voineag. Crucea din fotografie seamănă foarte bine cu cea prezentată cu titlul de descoperire. Însă Pandele spune că au restaurat-o, deci cum arăta inițial nimeni nu mai poate ști, pentru că nu ne-a spus dacă au fotografiat-o în starea inițială. Așa că, asemănarea fiind atît de mare, putem conchide că e aceeași cruce și în poză și în fața noastră. Dar e acea cruce? Cea la care se ruga părintele Arsenie Boca? Răspunsul este surprinzător și vine de la părintele Adrian Stângaciu, care a slujit cîndva la Biserica Sfînta Treime din Șchei: Eu am slujit cu această cruce pînă în 1996. O foloseam întotdeauna la Înviere, cînd băteam în poartă și spuneam: «Deschideți voi, creștini, ușile, să intre Împăratul Mărit!». Eu am slujit cu crucea aceasta, ăsta e adevărul, de ce să mint?.
O cruce menționată în arhive
Dacă nu e crucea părintelui Arsenie Boca, atunci ce cruce ținea la piept ieromonahul acum 69 de ani, la Brașov? Explicația e simplă. Părintele a fost chemat la Brașov, la slujba de resfințire a Bisericii Sfînta Treime, în 1946, cînd se împlineau exact 120 de ani de la terminarea construcției locașului sfînt. Pentru slujbă, părintele paroh Valeriu Voineag i-a împrumutat crucea bisericii. Așa se face că părintele ieromonah a fost surprins în fotografie cu această cruce. De aici, însă, și pînă la a afirma că e vorba de crucea sa personală, e cale lungă. Doamna Rozalia (foto medalion), cea care vinde lumînări și slujește de 36 de ani în această biserică din Șchei, a recunoscut și ea crucea. După descoperirea contestată, șcheianca
spune că s-a căutat prin arhiva bisericii, unde au fost găsite mențiuni încă din 1923 legate de donarea crucii. Adevărul e că părintele Arsenie Boca a slujit aici. Fără discuție, a fost la noi, la resfințirea Bisericii, în 15 septembrie 1946. El venea des la Brașov în acea perioadă, a fost și pe la bunicii mei, a stat în grădină. Eu sînt de aici, de loc, din Șchei. Șcheienii erau comercianți, mergeau la Sud de Dunăre după marfă, iar cînd se întorceau făceau donații la biserică. Crucea din poză a fost și a rămas a bisericii noastre, nu a părintelui Arsenie Boca. S-a exagerat un pic, de ce să ne ascundem după deget? Eu nu acuz pe nimeni, dar s-a exagerat, completează părintele Stângaciu.
O poză dintr-un tablou
Cît despre locul în care a stat crucea din 1946 încoace, adică sub antimis (ștergarul de pe masa din altar), părintele Stângaciu nu poate decît să exclame: Povești! Crucea a stat tot timpul pe masă, în altar. Putem conchide că identificarea crucii nu mai lasă loc de interpretări, toată lumea a căzut de acord că este cea din poză. Dar care e povestea pozei, care a apărut și ea dintr-odată, cam tot în perioada în care a ieșit la iveală și crucea? Părintele Reit spune că a găsit-o întîmplător, pe cînd cerceta arhivele junilor de la Biserica Sfînta Treime. Mai mult, ar fi fotografia pe care o purtau junii, la sărbătorile lor tradiționale. Dar de ce n-ar fi poza unei poze? Îmi amintesc că era un tablou cu această imagine, cam un A3, în biroul părintelui Voineag. Dar era un cadru mai larg, o imagine de ansamblu. Acum nu știu unde e tabloul. Dar a fost aici de prin 65 pînă cel puțin în 1996. Deci nu e vorba de o fotografie mică, ci de un tablou. Într-adevăr, aici e părintele Voineag, cu Evanghelia, părintele Arsenie cu această cruce, pe care o țin eu acum în mînă, numai că i-a căzut un ornament. Iar diaconul din poză e, probabil, venit cu Mitropolitul Bălan, pentru că orice mitropolit vine cu cel puțin doi diaconi. Vedeți și crucea de la Mitropolie în spate. Da, crucea aceasta e crucea din poză, dar a fost și este a bisericii, își întărește spusele părintele Stângaciu, cel care a slujit cu această cruce și a avut tabloul în fața ochilor, vreme de ani de zile.
La slujbă a fost și Principesa Ileana
De altfel, imaginea părintelui Arsenie Boca, decupată din fotografia-document, circulă de mult pe internet. Semn că n-a fost deloc neștiută pînă acum. Nici n-avea cum să rămînă necunoscută, atîta timp cît a fost făcută la un mare eveniment. Și n-a fost singura. Mai mult, dacă este vorba de 15 septembrie 1946, așa cum își amintește și părintele Stângaciu, și nu 1947, atunci la slujbă au fost prezente o grămadă de personalități și, automat, măcar un fotograf. Printre oamenii de vază prezenți la eveniment, a fost și Principesa Ileana, după cum o dovedește o altă fotografie. A fost identificată și datată de către Adrian Nicolae Petcu, istoric și consilier CNSAS, care precizează că a fost făcută la resfințirea Bisericii «Sfînta Treime» din Brașov, săvîrșită la 15 septembrie 1946. Cercetătorul a descoperit-o atunci cînd a studiat dosarul părintelui Arsenie Boca din Arhivele Siguranței și Securității. L-a recunoscut în poză și pe Principele Anton de Habsbourg, soțul principesei, mutată de ceva vreme la Castelul Bran. În poză sînt și părintele Arsenie și Mitropolitul Nicolae Bălan. Tabloul și cu această poză ar putea să fi fost făcute la același eveniment. Cerul (oranistul) e al nostru, spune părintele Stângaciu, recunoscînd peisajul din curtea Bisericii Sfînta Treime și baldachinul folosit în ritualurile religioase. Nu e sigur 100%, dar cum principesa nu putea fi fizic prezentă la două mari slujbe în aceeași zi, este clar că instantaneul datat 15 septembrie 1946 și cel în care părintele Arsenie ține la piept crucea au fost făcute la Brașov, la aceeași biserică, cu același prilej.
O descoperire plină de învățăminte
Chiar dacă n-a fost de față, doamna Rozalia poate arăta exact locurile în care s-au făcut aceste poze, pe unde a călcat părintele Arsenie Boca. În tablou, soborul era în fața zidului clădirii administrative din curtea bisericii, iar principesa, îmbrăcată în costum popular românesc, și alaiul urcau aleea către intrarea în biserică. În dreapta se vede gardul de lemn al cimitirului, cel din fier forjat s-a făcut ulterior. Așa se explică și afișul surprins în fundal: Echipa de ridicarea și înhumarea cadavrelor. Cu ajutorul părintelui Stângaciu și al doamnei Rozalia, lucrurile sînt acum ceva mai luminate. Știm că nu s-a descoperit crucea de legendă a Sfîntului Ardealului. Dacă ea a existat cu adevărat, se va arăta la momentul potrivit, dar deocamdată rămîne ascunsă. Totuși întîmplarea nu e deloc lipsită de valoare istorică și spirituală: am aflat că poza arhicunoscută a părintelui Arsenie Boca, despre care nici măcar specialiștii de la Academia Sîmbăta de Sus nu știu unde a fost făcută, provine dintr-un tablou, iar instantaneul a fost luat la Brașov, în 15 septembrie 1946. Am aflat că, vorba doamnei Rozalia, crucea din altarul Bisericii Sfînta Treime e 100% crucea respectivă!, însă atinsă de părintele Arsenie Boca doar o singură dată. Am avut-o tot timpul sub ochii noștri, dar n-am știut că a binecuvîntat cu ea și viitorul stareț de la Mănăstirea Brâncoveanu. Am mai aflat și că numai înflăcărarea și cucernicia nu sînt de ajuns fără o temeinică documentare.
Crucea rămîne în altar
Uite crucea lui Voineag, spun șcheienii, amintindu-și de preotul paroh atît de îndrăgit. Atunci, firesc e să rămînă a celui ce și-a închinat viața timp de 54 de ani acestei comunități. Vorba părintelui Arsenie Boca, Care dintre voi ați plînge dacă Dumnezeu v-ar lua crucea?. Chiar dacă tîlcul acestei vorbe de duh e cu totul altul, să rămînem totuși cu îndemnul de a ne păstra fiecare propria cruce. Ce e al bisericii de pe Tocile, al ei să rămînă. Acum, crucea este în altarul bisericii, se odihnește după ce a fost plimbată la procesiunea Sfintei Maria, pe 5 septembrie, și prezentată drept o cruce cu proprietăți ieșite din comun. Într-un fel, fiind crucea cîtorva generații de preoți și enoriași, este deosebită și dragă tuturor. Așa cum drag ne este și părintele Arsenie Boca, pe care îl iubim și fără să alergăm după lucruri materiale care i-au aparținut. Să-i lăsăm pe specialiștii din comisia Mitropoliei Ardealului să cerceteze și să lămurească situația. Deocamdată, în Biserica Sfînta Treime, puteți vedea un imens tablou realizat după fotografia care ne-a pus pe gînduri în aceste zile și care dovedește că părintele Arsenie Boca a fost la noi și a slujit alături de părintele Voineag, binecuvîntînd credincioșii cu crucea bisericii din Brașov. Acesta e adevărul.
Din învățăturile părintelui Arsenie Boca
Un sfînt se cunoaște abia după trecerea timpului. Cu cît se adaugă mai mulți ani după mutarea sa pe lumea cealaltă, cu atît va veni lumea spre el mai mult, dacă a fost cu adevărat un slujitor al lui Dumnezeu.
Creștinismul nu e numai o afacere de Duminică, ci e o strădanie de toate zilele.
Cel mai greu păcat, veșnic fără iertare, este starea omului împotriva adevărului.
Precizãrile pãrintelui Aurelian Reit
Crucea a fost în altar încã de acum 13 ani, cînd am venit eu preot aici. Eu am gãsit aceastã pozã, am fotografiat-o, am mãrit-o și am constatat cã în pozã apare aceeași cruce care era și în altar. N-am spus cã am descoperit crucea sub antimis.
Poza se afla pe marginea tabloului oficial al grupului de juni, la Junii Bãtrîni. E o pozã micã, nu știu sã existe niciun tablou mai mare.
Nu existã niciun act de donație a acestei cruci.
Crucea va rãmîne în bisericã spre închinare, pelerinii o vor gãsi acolo.
Nu am afirmat niciodatã cã am fãcut descoperirea împreunã cu Liviu Pandele. Nu am avut nicio colaborare cu el.
Nu ne-a chemat nimeni nicãieri, de ce sã fie anchetã? N-am greșit cu nimic.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Cotidianul omului sănătos
