Era greu de presupus că moțiunea de cenzură va trece, că, în pofida unui scor parlamentar zis strîns, chiar ar avea șanse reale să ducă la căderea guvernului Tăriceanu. Dovadă și raportul votului, zdrobitor în favoarea cabinetului. Vorbind în termeni realiști, moțiunea de cenzură, ca și moțiunea simplă, de altminteri, nu este altceva decît un exercițiu democratic. Este, dacă vreți, echivalentul în mediul parlamentar al aplicațiilor din armată. Un joc de societate, în cele din urmă, menit a aminti celor aflați la putere ce s-ar putea întîmpla cu adevărat dacă s-ar depăși un anume pachet de reguli. Exercițiul cu pricina are și el o menire a lui. Nu neapărat de a arăta puterii pisica, cum am fi înclinați a crede, ci de a demonstra că trăim într-un mediu democratic, totuși. Este sensul în care și evoluau de altfel, pînă la un moment dat, dezbaterile din plenul Camerelor reunite. Numai că exercițiul a eșuat lamentabil. Tot luciul de europeni s-a dus pe Apa Sîmbetei în momentul în care flăcăii, că s-au numit ei Năstase sau Tăriceanu contează mai puțin, și-au amintit că, de fapt, au fost înțărcați pe Apa Dîmboviței. Drept pentru care și-au suflecat mînecile și și-au zis-o ca de obicei, cochetînd cu derbedismele și mitocănia. Și demonstrînd că democrația noastră este cu adevărat bolnavă. Că suferă cronic de politicienită de mahala. De fapt, acesta este rezultatul real al moțiunii de cenzură. Demonstrația că nu putem scăpa de mitici scuipăcioși și furăcioși.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!