Studenții copiază pe rupte. Multe ore nu se țin. Unii profesori (studenții știu care și-și dau obolul, dar nimic nu transpiră) au impus diverse cotizații pentru promovare. Zeci de săli stau neocupate, cu gratii și lacăte la uși, în timp ce studenții se înghesuie cîte 200 în amfiteatre de 70-80 de locuri sau cîte 50 în săli de seminar de 15-20 de locuri. Aula Universității Transilvania care a costat zeci de miliarde de lei, e ținută mai mult închisă; e - cum se spunea pe vremuri - de protocol.
S-au cheltuit miliarde pentru a se muta în centru aparatură (și cuptoarele) care stăteau - bine-mersi - în vechile lor sedii din Tractorul. Dar nu sînt bani pentru orele suplimentare. Banii care se fac la I.D.D. dispar, majoritatea, în conturi pe care nu le poate controla nimeni ș.a.m.d.
S-a schimbat conducerea universității. S-au anunțat, cu surle și trîmbițe, schimbări radicale, transparență, redistribuirea sălilor în funcție de necesități, nu de pretențiile cine știe cărui baron universitar. Nu s-a schimbat nimic semnificativ.
Mai nou, conducerea Universității Transilvania blochează ocuparea posturilor didactice superioare. Mersi, asta o știam de pe vremea comunismului! (Motivul real, niciodată mărturisit era și este falsa economie).
La o adică, totul se aranjează: cei onești se mulțumesc cu puțin; ceilalți inventează noi taxe. C-așa-i la stat!
De dezvoltare, de reformă, de aderare la nevoile pieței de muncă, la nevoile studenților, nici nu poate fi vorba.
Totuși, de ce pare totul atît de liniștit, de în ordine? Pentru că autonomia e, la noi, anticamera arbitrariului: șefi (deși aleși) nu dau seama la nimeni, dar pot sancționa cum și pe cine au chef.
Dar ideea de comunitate universitară? Să fim serioși! Universitatea e o mare întreprindere post-comunistă, nerestructurată, în pragul falimentului. Restul sînt povești pentru experții U.E.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!