Mi-a fost dat să aud o sintagmă extrem de plastică. Dar și dureros de adevărată: România expirată. Referirea era clară. În România cam toate cele sînt expirate sau pe cale de a expira. Fie că este vorba de infrastructura rutieră sau feroviară, fie de rețelele de transportat energie electrică sau gaze naturale, de țevile de apă sau de nu mai știu ce. Totul a crăpat, crapă sau va crăpa peste cîteva zile. Întreținerea este echivalentul unor jalnice cîrpeli. Ceea ce este extrem de practic. Nu din punct de vedere al calității, ci dintr-al sportului nostru național - șutitul. Sub lozinca nu avem de unde se peticește cu sîrg mai peste tot. Ici o gaură în asfalt, dincolo o gaură într-o conductă. Dacă s-ar face totul nou și de calitate, cică ar costa mult. Și nu ne putem permite. Dar veșnica cîrpeală înseamnă și o veșnică șuteală. Căci, în fond, cine stă să numere cîte găuri în conducte sau în asfalt se cîrpesc anul ăsta? Și cîte au fost cîrpite anul trecut? Măsuratul este greu de urmărit, iar decontatul și mai. Iar cîrpeala/șuteală, ca stare de spirit, s-a generalizat. Și guvernează un întreg sistem de relații sociale. Spectaculoasele declarații de avere pot fi explicate în mare parte și prin această cîrpeală națională. Amanii și Paladii costă, nu glumă. Ca și vilele, limuzinele, bijuurile. Între timp, grație zeciuielii, România este pe cale de a expira cu totul. Numai bine pentru a continua cîrpăcitul național. Și a ține cercul bine închis, întru exclusivul folos al celor aleși (eventual prin rotație).
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!