* Lucrările de renovare a corpului C
al Liceului Johannes Honterus au dezgropat rămășițele pămîntești ale locuitorilor vechii cetăți Corona * Cranii și oase
aruncate în grămezile de pămînt sînt lăsate pe stradă, în văzul lumii
Copii, nu vă mai jucați cu craniile!, strigă învățătoarea. Copiii sînt însă curioși. Cei mai curajoși se adună ciorchine și chiar scormonesc în grămezile de pămînt amestecat cu bucăți de cranii și alte oase, din fața școlii lor. Șanțurile din care răsar bucăți de schelete se află în plin centrul orașului, în fața Liceului Johannes Honterus. Muncitorii care lucrează la renovarea corpului C al liceului au adunat cîțiva saci cu oase, dar cea mai mare parte a rămășițelor umane le aruncă la grămadă cu pămîntul și bolovanii. O dată cu căldura, mirosul greu al osemintelor dezgropate și lăsate în soare a început să intre și în casele din vecinătate. Iar cîinii mai fură cîte un femur sau vreo coastă, cărînd prada în cine știe ce parte a orașului. Asta s-a ales din morții îngropați acum mai bine 400 de ani în cimitirul fostei mănăstiri Sfînta Ecaterina.
Copii, nu vă mai jucați cu craniile!, strigă învățătoarea. Copiii sînt însă curioși. Cei mai curajoși se adună ciorchine și chiar scormonesc în grămezile de pămînt amestecat cu bucăți de cranii și alte oase din fața școlii lor. Șanțurile din care răsar bucăți de schelete se află în plin centrul orașului, în fața Liceului Johannes Honterus.
Schelete descompuse
Muncitorii care lucrează la renovarea corpului C al liceului au adunat cîțiva saci cu oase, dar cea mai mare parte a rămășițelor umane le aruncă la grămadă cu pămîntul și bolovanii. O dată cu căldura, mirosul greu al osemintelor dezgropate și lăsate în soare a început să intre și în casele din vecinătate. Iar cîinii mai fură cîte un femur sau vreo coastă, cărînd prada în cine știe ce parte a orașului. Liniștea morților îngropați acum mai bine 400 de ani în cimitirul fostei mănăstiri Sfînta Ecaterina a mai fost tulburată de-a lungul veacurilor. Dar osemintele au fost adunate cu grijă și reîngropate creștinește în cimitire. Acum însă, constructorii lovesc cu tîrnăcopul în schelete ca în piatră seacă. Nu mai știu ce să facă cu atîtea oase adunate din ianuarie pînă acum. Deja, o încăpere de doi metri s-a umplut ochi cu grămezi de cranii și alte oase.
Drumul oaselor
Gropile săpate în fața Liceului Honterus par căptușite cu schelete. La fiecare lovitură care mușcă pămîntul, se fac fărîme și oase ale brașovenilor îngropați cu sute de ani în urmă. Nu mai are cine să le apere odihna veșnică. Constructorii s-au obișnuit să sape în vechiul cimitir uitat sub zidurile cetății de odinioară. Firma care a contractat lucrarea de renovare a corpului C al liceului trebuie să-și facă treaba. Muncitorii au strîns o parte din oasele mai mari în saci. O altă grămadă de oseminte zace într-o magazie neîncuiată din curtea interioară a liceului. Într-o cameră de doi metri pătrați sînt îngrămădite mii de bucăți de cranii și alte oase. Dar resturile umane se tot adună de cînd a început repararea clădirii, adică din ianuarie. Iar constructorii nu au vreme să le poarte de grijă. Sînt peste tot oase. Ce să facem noi, dacă aici a fost cimitir? Pe unele le adunăm în saci, cît putem. Dar mai rămîn pe jos. Se văd și în groapă cîte sînt. Ce, e prima dată cînd sînt deranjate oasele astea? De cîte ori s-au făcut lucrări aici, s-au găsit oseminte, spune unul dintre muncitorii care tocmai mai scoate din groapă o lopată plină cu pămînt și oase rupte.
Copiii și-au găsit
distracție
Cei mai mulți dintre elevii liceului își înfrîng teama și se apropie de gropi pentru a vedea mai bine. Unii, deși li s-a spus că nu au voie să se apropie, sînt împinși de curiozitate și scormonesc prin grămezile de pămînt adunat pe buza șanțurilor. Am văzut multe schelete. Sînt aici peste tot. Am pus mîna și pe un craniu. Avea niște dinți lungi, dar nu mai erau toți, povestește un puști. Imaginația altora se aprinde în poveștile pe care sînt gata să jure că sînt adevărate. Eu am văzut și cîteva mumii în camerele alea care sînt în reparații, explică plin de importanță un alt elev. Copiii nu au voie să stea în preajma contrucțiilor. Dar drumul lor spre școală trece oricum pe lîngă grămezile de pămînt amestecat cu oase.
Este o lipsă de respect față de înaintași
Prim-preotul Bisericii Negre, părintele Christian Plajer, spune că știe de osemintele care zac în apropierea liceului și că este deranjat de felul în care muncitorii tratează rămășițele strămoșilor noștri. Felul în care te comporți cu cei morți arată cum te comporți în viață. Lipsa de respect față de înaintași este pînă la urmă o lipsă de respect față de tine însuți. Am fost contactat de directorul Liceului Honterus, care a discutat și cu directorul Muzeului de Istorie, Stelian Coșuleț. O să înmormîntăm cu o slujbă decentă aceste oseminte care au aparținut unor oameni. Chiar dacă au murit în urmă cu sute de ani. Firma constructoare ar fi trebuit însă să înconjoare șantierul și să asigure paza lui. Chiar astăzi a venit la mine un domn care mi-a spus că a auzit în curte o învățătoare strigînd «Copii, nu aveți voie să vă jucați cu craniile!». Nu este normal ce se întîmplă. Noi nu putem face mare lucru, pentru că terenul este proprietatea liceului, care a predat clădirea pentru lucrări firmei constructoare, explică părintele Christian Plajer (foto medalion).
Înhumare decentă
Singurul lucru pe care poate să-l facă Biserica Neagră este să ducă toate oasele adunate în cimitir, pentru a fi îngropate cum se cuvine. Avem la dispoziție trei cimitire în care sînt locuri speciale pentru asemenea cazuri. Vom duce osemintele acolo. Aceste oase au fost îngropate în urmă cu secole în cimitirul Capelei Sfînta Ecaterina. În jurul capelei a fost, se pare, prima așezare din zona veche a Brașovului. E posibil să fi fost un loc de pornire pentru comunitatea din zona Brașovului, mai explică preotul.
Locatarii se cam tem
Locatarii caselor din zonă sînt cam speriați de mulțimea morților dezgropați și de faptul că oasele lor sînt aruncate peste tot. Sînt totuși niște oameni care au dreptul să-și petreacă veșnicia în pace, creștinește. Pe lîngă asta, oamenii sînt disperați că, de cînd a venit căldura, resturile umane au început să miroasă. Și din cauza asta ei nu mai pot deschide ferestrele. Le mai este frică să nu se declanșeze și vreo epidemie. Unii dau crezare unor vechi legende despre faptul că, prin secolul XVI, în această zonă ar fi fost o leprozerie. Și că morții au fost îngropați în cimitirul din care acum ies la iveală oasele. Directorul Muzelui de Istorie, Stelian Coșuleț, dezminte însă aceste zvonuri. El spune că în zona asta nu a existat un cimitir al leproșilor, și că cimitirul dezgropat acum este al mănăstirii Sfînta Ecaterina, care a existat acolo cu mult înainte de a începe construcția Bisericii Negre.
Morții de sub asfalt
Mănăstirea de maici și capela Sfînta Ecaterina au fost distruse în anii 1550, la mijlocul secolului al XVI-lea. Toată zona asta e plină de oseminte, din înhumări succesive mai vechi. Acum, la cea mai mică săpătură, oasele ies la iveală, pentru că sînt îngropate la mai puțin de 30 de centimetri. Tocmai de aceea, constructorii ar fi trebuit să înconjoare zona cu panouri pentru a-i scuti în primul rînd pe copii de vederea acestor rămășițe omenești. Osemintele se vor aduna în saci și vor fi înhumate cum se cuvine. Pînă atunci, monitorizăm lucrarea și, dacă apar și morminte nederanjate, vom interveni. Dar acestea apar numai la adîncimi mai mari de doi metri. Nu cred că există un periocol epidemiologic în această zonă. Totuși, revin, cred că ar trebui puse niște panouri de protecție, crede istoricul Stelian Coșuleț.
Mărturii ale vechii mănăstiri
Cercetătorii au descoperit încă de acum cîțiva ani la fundația Corpului C al Liceului Honterus urmele unui așezămînt religios din anii 1200. Așezămîntul purta numele de Curtea Ecaterinei și era format dintr-o biserică și mănăstire de călugărițe sau o casă de begine, adică femei laice, văduve, sau femei nemăritate întreținute de mănăstire. Patroana spirituală a acestor begine era Sfînta Ecaterina, de unde și numele așezămîntului. Primele begine au trăit în Flandra, Renania sau Valonia, regiuni de unde veneau și coloniștii sași din Țara Bîrsei. Mănăstirea de călugărițe și casa de begine din vechea cetate a Brașovului se aflau sub tutela călugărilor premonstratensi, abia după aceea trecînd sub oblăduirea congregației benedictine de la Mănăstirea Cîrța din zona Sibiului, fondată în 1202.
Prima atestare a Coronei
De vechea mănăstire benetictină se leagă și prima mențiune documentară certă a Brașovului, care datează din 1235. Sursa o reprezintă Catalogus Ninivensis din 1236-1241, editat abia în 1949 de către Norbert Backmund. Textul catalogului cuprindea lista mănăstirilor premonstratense din Transilvania și Ungaria. În 1235, abatele Fredericus din Hamborn a vizitat aceste mănăstiri din Transilvania consemnînd în catalog, alături de Villa Herrmani (Sibiu), și existența Diocesis cumaniae Corona, adică a micii mănăstiri din așezarea Corona aflată în dioceza transilvană. Practic, aceasta este prima atestare a orașului nostru, sub numele de Corona.
Corona, așezarea
coloniștilor
germani
Mănăstirile premonstratense erau ridicate în centre urbane importante. De aceea a și fost înființată în Brașov, cetate care cuprindea și Corona și era cel mai important centru urban din Țara Bîrsei, avînd caracterul unui civitas încă de la prima menționare documentară. Pe lîngă așezările identificate înainte de venirea cavalerilor teutoni, adică Tîmpa, Blumăna, Șprenghi, Șchei sau Valea Cetății, Corona era ridicată în apropierea actualei Biserici Negre, ca o așezare a coloniștilor germani. Denumirea vine, se pare, din cuvîntul german Kron. Așezarea avea o basilică romanică a cărei absidă a fost descoperită mai tîrziu sub pavimentul Bisericii Negre. Pentru etimologia termenului de Corona au fost însă propuse mai multe variante. Una este legată de pîrîul Kronen care curgea pe Valea Tîmpei. O altă variantă ia în considerare numele unei sfinte catolice, Corona.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!