Am cunoscut recent un ins între două vîrste, remarcabil de senin și de echilibrat. Mi-am zis că o fi vreun yoghin sau, cine știe?, folosește niscaiva pastile pentru calmare. Nici una, nici alta. Mi s-a stricat televizorul, mi-a povestit omul. Am neglijat să-l repar. Ziare nu citesc, am devenit rapid un neinformat.
Cum, nu știi de criza ostaticilor? l-am întrebat stupefiat. Nu. Și nici de inundațiile din Banat? Ba de acestea știu, mi-au spus niște cunoscuți. Am oferit și eu ce-am putut pentru acei oameni nefericiți.
Fără îndoială, interlocutorul meu nu poate fi lăudat pentru manevrele lui de ieșire din propriul timp. Cu atît mai mult cu cît mi-a spus că are de gînd să renunțe la televizor pentru o perioadă de vreme mai lungă. Cu toate acestea, îți este foarte greu să nu fi tentat de respectivul scenariu. Cu o insistență nemaipomenită, posturile noastre de televiziune arată la nesfîrșit imagini de groază, aducătoare de lacrimi în ochii privitorilor. Lucrul este de înțeles, este uman, dar și comercial. Frecvența respectivelor imagini este situată mult dincolo de solidaritate și de compasiune, intrînd în zona chinului psihic.
Nu-l imităm pe ciudatul fără televizor, dar ne gîndim o clipă, cu interes, la proiectul lui de evadare din sclavia cotidianului.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!