* Căratul cu cîrca pentru supraviețuire, mai mult decît un sport * Bucureștenii răstoarnă un obicei vechi de cînd satul * Drumul viilor, drumul morților, vîndut și cumpărat pentru un pumn de dolari
La Fundățica, ai zice că Dumnezeirea a făcut popas. Și ar fi chiar Paradis dacă nu ar fi venin dintr-al oamenilor. Au venit venetici printre noi și ne strică locurile și obiceiurile, spune unul dintre săteni. Ăsta-i necazul pogorît peste o parte din sat. Niște bucureșteni au cumpărat o bucată de teren în Fundățica. Și au închis un drum prin care o familie de oameni în vîrstă ajungea la casa ei. Acum, familia Stoian trebuie să care cu cîrca, de la drumul mare, peste deal, pînă acasă, lemne sau furaje pentru animale. Simion Stoian e bătrîn și are grijă atît de casa lui, cît și de a vecinei. Care are 78 de ani, este bolnavă de inimă și suferă și de Parkinson.
Aici, la Fundățica, ai zice că Dumnezeirea a făcut popas. Și ar fi chiar Paradis dacă nu ar fi venin dintr-al oamenilor. Au venit venetici printre noi și ne strică locurile și obiceiurile, spune unul dintre săteni, consilier local. Cu trimitere la un necaz pogorît peste o parte din sat. Niște bucureșteni au cumpărat oarece teren în Fundățica. Și au închis un drum prin care o familie de oameni în vîrstă ajungea la casa ei. Acum, familia Stoian nu mai poate ajunge decît cu piciorul. Și cînd își duce lemnele sau furajele pentru animale. Pe care le cară el, Simion Stoian, pensionar, cu cîrca, pentru două case. Pentru că Maria Voicu nu mai poate. Are 78 de ani, este bolnavă de inimă și suferă și de Parkinson.
O gură de pămînt
Maria Voicu locuiește jos, în vale, într-o casă mai veche de un veac și jumătate. Pe aici au trecut bunii noștri cînd au ridicat casa și acareturile. Pe aici i-am dus pe ultimul lor drum și pe ei, și pe părinții mei, și pe omul meu, cînd s-au dus dintre noi. Cu asta te alegi. Cu cît pămînt iei în gură de te satură Dumnezeu. Că pe bucureștenii ăștia nu-i mai satură Ăl de Sus cît îi lumea. Cară omul ăsta cu cîrca, cu ajutorul unor săteni. Lemnele de foc, sfecla pentru animale, porumbul. Drumul este de cînd lumea. Dar de șase ani văd numai necazuri și supărări și nu pot face nimic, că mă ține boala la pat. Noroc cu oamenii ăștia de omenie. De vină nu sînt ei, bucureștenii, că nu ne lasă drumul. De vină e fostul proprietar, că le-a vîndut și drumul de acces, îmi spune Maria. Și plînge. Își plînge necazul, își plînge neputința.
Cîrca, vehicul autohton
Ne răsfață soarele și albul imens al zăpezii. Cîțiva săteni, mare majoritate femei, au pus mîna să îi ajute pe Stoian și Voicu la căratul lemnelor. Fiecare ia în spinare cîte un butuc zdravăn și îl duce din drumul comunal pînă în fundul văii, cale de mai bine de un kilometru, pe niște pante de îți taie răsuflarea. Pentru că vecin aici, în Fundățica, înseamnă cam peste o coastă de munte. Iar zăpada este uriașă. Trecem printre niște stîlpi din beton turnați, cu fundație cu tot, pe acolo pe unde trecea drumul de acces. Un drum vechi, atestat în documente de la 1887. Dar e mai vechi de atunci, e vechi de cînd sînt vetrele oamenilor pe aici, spune Stoian, trăgîndu-și sufletul între două drumuri cu butucii în spinare. Nu mai este rost să trecem cu carul să ducem lemnele și furajele pentru animale. Totul se duce cu cîrca. Nici măcar calul cu samar nu mai poate trece pe aici, vedeți cum au pus stîlpii, nu este loc să treci printre nici cu animalul. Nu vor să ne lase și pace. I-am și rugat, ne judecăm acum. În zadar. Unul dintre bucureșteni este avocat. M-au amenințat. Nici cu primarul nu au vrut să discute, nu l-au lăsat să vadă la fața locului ce este și cum este!, mai zice omul.
Cum o vrea justiția!
La plecare, în capul muntelui ne așteaptă un sătean cu un vraf de hîrtii în mînă. Sînt Sumedrea, sînt cel ce a vîndut pămîntul și sînt administratorul terenului și al celor două case ridicate aici, îmi spune. Și îmi arată actele. Sînt sentințe din instanță. Văzînd că nu își găsește înțelegerea în vorba bună, Stoian a recurs la instanță, cerînd doar o amărîtă de servitute de trecere. Un principiu de drept, vechi de pe timpul cînd romanii fixau canoanele dreptului civil, zice că cine ia principalul ia și accesoriul. Vînzarea terenului ar fi trebuit să fie dublată și de preluarea servituții de trecere. Mai cu seamă că este veche de cînd satul și toți oamenii locului cu care am vorbit îl știu, cu primar cu tot. Au fost și sînt procese. Va fi cum o hotărî justiția, zice Nicolae Sumedrea.
Legea cu două viteze
Stoian se judecă de cinci ani pentru servitutea de trecere. Deocamdată fără nici un folos, tradiția locului neavînd nici o relevanță. A apărut însă și baricada care blochează drumul. Întîi a fost o poartă de fier, dar au fost obligați să o desfacă. Apoi au turnat în mijlocul drumului stîlpii ăștia de beton cu fundație. Construcția este neautorizată. Am reclamat la Primărie, am reclamat și la Consiliul Județean. Inițial s-a făcut constatarea, s-a dat termen de demolare. Ulterior ni s-a comunicat că nu e chiar așa cu amenda și cu demolarea, că au sub 60 cm stîlpii și nu trebuie autorizație, povestește Stoian. Stîlpii sînt și acum în picioare. Chestia cu 60 cm înălțime este reală. Dar numai dacă îi măsori de la jumătate în sus. Pentru ca în final tot de la Consiliul Județean să vină o altă adresă, dar de data aceasta către Primăria Fundata, prin care i se cere autorității locale să ia măsuri.
Amenințarea
Demersurile familiei Stoian nu au rămas fără urmări. Ulterior, primarul comunei Fundata a primit o amenințare scrisă din partea avocatului Băicoana. Adică, să nu se treacă la executare, că îl va acționa pe el, pe primar, în penal și îl va și destitui din funția de primar, susține Simion Stoian. Vă atenționez, dat fiind faptul că sînteți interesat în cauză, că orice măsură luată împotriva mea se va solda cu o plîngere penală împotriva dvs. pentru abuz în serviciu - zice, printre altele, textul telegramei transmise de avocatul Băicoană Pinkenton Dorel (unul din cumpărătorii terenului în cauză) primarului de Fundata, Gîrbacea Moise. Telegramă transmisă sîmbătă, 29 ianuarie 2005, la ora 16,13.
Somația
Consiliul Județean Brașov, sub semnătura arhitectului-șef Mihai Sîrbu, prin adresa nr. 8796 din decembrie 2004, îl somează pe Pinkerton Dorel Băicoană să își demoleze stîlpii, ca fiind construiți fără autorizație. Există și un proces-verbal de constatare. De întîmplat nu s-a întîmplat nimic. Abia acum, la început de martie, Primăria Fundata reușește să depășească un anumit blocaj. Probabil de natură psihică, dată fiind telegrama de atenționare. Constată ilegalitatea construcției și întocmește procesul-verbal de contravenție. Amendă de la 10 la 100 de milioane și obligația de demolare. Termen: 1 mai. Iar între timp, oamenii cară cu cîrca.
O chestiune
de judecată
Mă bucur că ați luat legătura și cu mine. În ceea ce privește așa-zisul drum de acces, legea este clară și este întărită de deciziile date de instanțele de judecată prin care se respinge cererea formulată de Stoian. Noi am cumpărat terenul cu bună-credință, în acte nu apare nicăieri drum de acces, justiția va avea cuvîntul final, spune avocatul Dorel Pinkerton Băicoană. De altfel, avocatul de București, cumpărător al unui lot de teren în urma căruia s-a închis drumul de acces, ne-a remis întreaga suită de acte, fie administrative, fie procesuale referitoare la cauză. Ei omit să spună adevărul cînd susțin că nu mai există o altă cale de acces. Sigur că mai sînt și alte posibilități, există un drum mai scurt și mai lesnicios, mai spune avocatul Pinkerton.
Expertiză cu surprize
Bineînțeles, există în cauză și o expertiză executată de expertul tehnic Mircea Herghelegiu. Și iată ce susține acesta: Cele două variante de căi de acces la proprietatea reclamantului Stoian au fost corect identificate și sînt singurele care pot asigura accesul. Susțin că varianta revendicată de reclamantul Stoian este cea mai bună (...). Varianta 1 (Stoian) prezintă avantajul drumului deja existent. Varianta a doua (propusă de bucureșteni) prezintă dificultăți, deoarece ar necesita lucrări de amenajare - desecare, împietruire și ameliorarea pantei. Plus moțul de pe tort: Amplasarea construcțiilor existente (cele două case ale bucureștenilor - n.n.) nu corespunde cu amplasarea pe schiță a loturilor 2, 3, 4, 6 și 7. Documentele tehnice de dezmembrare a terenului cu nr. top 8338 au fost făcute eronat, fapt care a dus la amplasarea construcțiilor pe alt teren. Practic, cei care au construit casele de vacanță nu au nici un drept asupra terenului aferent construcțiilor.
Opinia primarului
Moise Gîrbacea, primarul de Fundata, pare stingherit de această chestiune care îi dă peste cap liniștea din comună: Am înceract să îi conving să rezolve în mod pașnic această chestiune. Să se renunțe la blocarea drumului pentru că, oricum, nu stingherea pe nimeni. Nu se făcea trafic rutier pe acolo, practic sînt doar cîteva drumuri cu carul pe an, cînd își duc oamenii proviziile pentru iarnă. Nu stricau, nu deranjau. Am vorbit însă singur. Noi aplicăm acum legea. Au construit neautorizat, vor trebui să plătească și să demoleze.
Liniștea dusă
Liniștea Fundățicăi s-a dus de mult. Acum spiritele sînt încinse. Unii dau dreptate familiei Stoian, mai cu seamă că drumul s-a pomenit pe acolo de cînd satul. Alții, familiilor din București și lui Nicolae Sumedrea, ăl de-a vîndut terenul. Fiecare își are dreptatea sa. Inclusiv Maria Voicu, femeia de 78 de ani, bolnavă de inimă și suferindă de Parkinson, căreia îi cară, de la peste un kilometru, sătenii lemnele de foc cu cîrca.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!